
Una dintre cele mai plauzibile ipoteze cu privire la realitatea fenomenului OZN sugerează faptul că OZN-urile și ”străinii” care ne vizitează nu sunt altceva decât manifestări asemănătoare cu cele ale ființelor mitologice din diferitele tradiții ale lumii (zâne, elfi, demoni, îngeri, zei, iele etc).
W.Y. Evantz -Wentz, celebrul antropolog al religiilor, educat la Oxford și traducător, compilator și comentator al celebrei lucrări Yoga tibetană și doctrinele secrete, a cercetat autenticitatea poveștilor despre zâne, demoni și fantome, ajungând – pentru aceasta – în regiunile celtice din Insulele Britanice, precum și zona Britaniei de pe coasta de nord-vest a Franței.
El a susținut ideea existenței unei realități care se află în spatele credințelor în zâne și a ajuns la concluzia că zânele locuiesc într-o dimensiune care se suprapune peste a noastră. El a ajuns până acolo încât să afirme :
putem postula științific, pe baza datelor cercetărilor psihice realizate, existența acestor entități invizibile inteligente cum ar fi zeii, spiritele, demonii, zânele și stafiile. (The Fairy Faith in Celtic Countries (1911))
Tipografia Guvernului SUA a tipărit o publicație compilată de Librăria Congresului pentru Biroul de Cercetare Științifică al Forțelor Aeriene și numită – în traducere – OZN-urile și subiecte adiacente: o bibliografie adnotată. În pregătirea acestei lucrări, bibliograful senior Lynn E. Catoe a studiat în amănunțime mii de cărți și articole legate de fenomenul OZN. În prefața cărții sale de 400 de pagini ea afirma:
O mare parte a literaturii OZN disponibile este strâns legată de misticism și metafizică și vehiculează subiecte cum ar fi telepatia mentală, scrierea automată, entitățile invizibile, dar și subiecte ca manifestări fantomatice (poltergeist) sau fenomene de posedare. Multe dintre rapoartele OZN care sunt publicate acum în presa populară evocă presupuse incidente care sunt uluitor de similare cu posesiunile demonice și cu fenomenele psihice.
Unul dintre cei mai reputați cercetători ai fenomenului OZN, dr. Jacques Valle, a insistat asupra faptului că același fenomen care corespunde mitologiei antice sau medievale asociate cu aceste entități din alte dimensiuni se manifestă și în experiența OZN.
Când arhetipurile aflate la baza fenomenului sunt extrase, mitul farfuriei zburătoare este văzut a coincide într-un grad remarcabil cu credințele în zâne din țările celtice, cu unele miracole religioase și cu credința răspândită printre oameni legată de entități a căror descriere fizică și psihologică le plasează în aceeași categorie în care se află și pasagerii OZN-urilor din zilele noastre. (Jacques Vallee – Passport to Magonia)
Pentru Vallee, chiar și miracolele ”certificate” de Biserica Catolică (aparițiile de la Fatima, Guadalupe, Lourdes) nu sunt altceva decât expresia aceluiași fenomen OZN, deghizat pentru a corespunde unor așteptări religioase.
Majoritatea experiențelor și contactelor OZN au o latură absurdă accentuată. Totuși, așa cum afirmă Vallee, scopurile vizitatorilor nu ar fi neapărat inteligibile pentru conștiința umană:
Oamenii de știință care dau la o parte rapoartele OZN din cauză că ”este evident că niște vizitatori inteligenți nu s-ar fi comportat în felul asta”, pur și simplu nu se gândesc mai serios la ipoteza unui inteligențe non-umane. În fapt, în urma observației și a deducției, putem cădea de acord” că acțiunea organizată a unei rase superioare ar părea cu siguranță absurdă unei rase inferioare. (Jacques Vallee – Passport to Magonia)
În cartea sa Abduction – celebrul psihiatru John Mack, profesor la Harvard, referindu-se la ființele care realizează răpirile asociate cu fenomenul OZN, afirmă:
“Străinii” sunt adesea recunoscuți [de către cei răpiți] ca intermediari sau entități intermediare între starea complet corporală a ființelor umane și sursa primară a Creației – Dumnezeu (în sensul de conștiință cosmică, mai degrabă decât de ființă personificată). “Răpiții” [din fenomenul OZN] asociază adesea “străinii” cu îngerii sau alte ființe de lumină (inclusiv cu “cenușiii”).
În sprijinul aceleiași idei vin și alți cercetători sau comentatori ai fenomenului OZN: John Keel, Terence McKenna și alții.
Acești vizitatori… sunt vecinii nostri de vis-a-vis, parte dintr-un alt continuum spațio-temporal, în care viața, materia și energia sunt radical diferite de ale noastre. (John Keel – Operation Trojan Horse)
Până și fundamentalismul creștin consideră că latura profund amăgitoare și absurdă a aparițiilor OZN nu exprimă altceva decât contactul cu entități demonice. (ex. Chris White etc)
Un alt exemplu îl reprezintă fenomenele din Pădurea Baciu, de la marginea orașului Cluj Napoca, adeseori asociate atât cu apariția unor entități (zâne, iele, îngeri sau elementali), cât și cu observarea unor OZN-uri, fapt care poate indica faptul că aceste apariții fac parte din aceeași categorie existențială.
Pentru orice cercetător atent, este evidentă asemănarea dintre caracteristicile de bază ale fenomenului OZN și cele asociate fenomenelor psihice sau ale spiritismului. Astfel:
– contactații primesc adesea mesaje prin channeling, scriere automată sau comunicare telepatică ceea ce nu este altceva decât un fenomen psihic;
– povestirile despre contactele unor indivizi cu echipajele OZN-urilor sau răpirile în interiorul OZN-uri implică un proces de alterare a percepției spațio-temporale, o distorsionare a acesteia, ceea ce este, evident, un fenomen psihic. Fenomenul există, în fapt, la marginea dintre fizic și mintal.
– există adesea traume psihice majore asociate cu întâlnirea cu OZN-urile, subiecții pot ajunge să resimtă mulți ani la rând stări intense de frică, să aibă coșmaruri;
– în cazul unor întâlniri de gradul III, unii dintre cei prezenți la locul evenimentului văd și apoi descriu în detaliu întâlnirea, pe când alții care erau acolo spun că nu au văzut și nu au auzit nimic;
– după observarea unui OZN, o parte dintre martori descriu experiența răpirii într-un OZN, deși însoțitorii lor jură că persoanele în cauză au fost lângă ele tot timpul;
– foarte mulți martori descriu că sunt controlați la nivel mental, că o forță pune stăpânire pe voința lor, că sunt ca paralizați, neputându-se mișca;
– în cazul contactelor, comunicarea pare a se face la nivel psihic, se depășesc barierele de limbaj;
– deseori subiecții răpirilor raportează contact sexual cu ocupanții OZN-urilor sau experimente teribile și rușinoase care se fac asupra lor, deși, după eveniment, nu prezintă nici o urmă fizică, fiind clar că fenomenul – dacă s-a petrecut – a avut loc pe nivel psiho-mental și energetic;
– subiecții se descriu transformați în ce privește viziunea lor despre lume, încep să creadă în supranatural;
– ființele sau entitățile care provin din OZN-uri par a-și schimba uneori forma, ca și cum ar manipula la voință energia;
– unii subiecți ai diferitelor tipuri de „contacte” asociază adesea „străinii” cu îngerii sau cu ființele de lumină, alții consideră că au avut de-a face cu ceva extrem de malefic (demoni);
– mulți oameni încearcă o comunicare psiho-spirituală sau mistică cu presupușii extratereștri, probabil simțind într-un mod inconștient că aceștia sunt manifestări psihice și nu fizice;
– multe grupuri sau organizații formate din cei care cred în extratereștri sunt atașate unor forme de cult sau unor religii bazate pe mitologia contactului cu aceste entități.