
Savantul american de origine franceză Dr. Jacques Vallee (n. 24 septembrie 1939) este o adevărată legendă și cercetătorul nr. 1 al fenomenului OZN. Specialist în astrofizică și tehnologia informației, Vallee a fost consultant pentru NASA și a lucrat la proiectul ARPANET – precursorul internetului modern. Este antreprenor și autor al mai multor cărți legate de tehnologia avansată.
A avut un interes precoce pentru fenomenul OZN, pe care l-a studiat în profunzime timp de peste o jumătate de secol, asta și în urma unei experiențe personale pe care a avut-o la vârsta de 16 ani. Este unul dintre puținii cercetători din lume care studiază fenomenul la fața locului, călătorind peste tot în lume, deplasându-se pe teren, luând interviuri de la martorii oculari, discutând cu autoritățile, realizând studii în colaborare cu alți oameni de știință, investind enorm de mult timp, bani și efort în studierea temeinică a fenomenului.
El a lucrat în acest domeniu ca partener și apropiat al lui J. Allan Hynek, care a fost consultantul științific în Proiectul Blue Book – proiectul de cercetare a fenomenului OZN / UFO , dezvoltat de US Air Force.
Vallee este modelul real al savantului francez pe care Steven Spielberg la portretizat în filmul SF de mare succes Close Encounters of the Third Kind / Întâlniri de gradul trei, rolul său fiind jucat de Francois Truffaut. El a scris multe cărți pe această temă, dintre care enumerăm: Passport to Magonia: From Folklore to Flying Saucers., The Invisible College: What a Group of Scientists Has Discovered About UFO Influences on the Human Race, The Edge of Reality (împreună cu Dr. J. Allen Hynek), Messengers of Deception: UFO Contacts and Cults, Dimensions: A Casebook of Alien Contact, Confrontations: A Scientist’s Search for Alien Contact, Revelations: Alien Contact and Human Deception, Wonders in the Sky: Unexplained Aerial Objects from Antiquity to Modern Times.
Este foarte respectat și considerat de mulți a fi cel mai obiectiv și, în același timp, cel mai original cercetător al fenomenului OZN.
OZN-urile nu sunt de origine extraterestră
Deși inițial a fost unul dintre promotorii teoriei că OZN-urile sunt nave extraterestre (vezi cărțile sale Anatomy of a Phenomenon și Challenge to Science), Jacques Vallee s-a distanțat treptat de această ipoteză. Spre consternarea comunității ufologiștilor, Vallee a avansat o viziune radical diferită asupra fenomenului OZN, considerându-l de natură paranormală și o manifestare modernă a unui fenomen foarte vechi care își asumă diferite fațete în diferitele contexte istorice, în prezent deghizându-se într-o manifestare care corespunde erei spațiale în care ne aflăm.
Vallee afirmă că ideea că acești vizitatori sunt din spatiul extraterestru, deși naivă, a devenit marele mit sau “superbul neadevăr” al zilelor noastre.
Explicatia [originii extraterestre – n.trad.] este prea rudimentară; ea nu acoperă diversitatea interacțiunilor dintre ocupanții obiectelor zburătoare și ființele umane, și nici marea varietate comportamentală a celor dintâi.
În The Edge of Reality, împreună cu J. Allan Hynek, constată că deși avem de-a face cu un fenomen care are, fără îndoială și efecte fizice, totuși acesta prezintă caracteristici atribute care țin de sfera psihicului. În viziunea lui Vallee:
– fenomenul OZN apare uneori ca fiind fizic ( există adesea urme sau probe fizice lăsate de OZN-uri și uneori pot fi detectate prin radare), toate datele indicând că implică o cantitate uriașă de energie electromagnetică într-un volum foarte mic, dar asta nu presupune neapărat că avem de-a face cu vehicule fizice, solide, tridimensionale;
– martorii percep – în general – contactul vizual cu un obiect cu aparență fizică, dar simultan ei experimentează și o alterare foarte complexă a percepției care face ca senzația de delimitare între realitatea fizică și lumea lor psiho-mentală să nu mai fie deloc clară, iar natura percepției lor poate fi generată chiar de această alterare. În întâlnirile de gradul 3 sau în cazurile de răpiri, martorii simt că nu mai au control asupra corpului , minții și simțurilor;
– urme fizice par a fi lăsate intenționat sau plasate strategic astfel încât să confirme martorilor senzația de soliditate pe care au experimentat-o și ideea că au avut de-a face cu ceva solid (similar cu felul în care, în cel de-al II-lea Război Mondial, britanicii au păcălit armata germană, simulând urme de tancuri și chiar o furtună prin deșert pentru a genera impresia că o divizie de tancuri a trecut pe-acolo);
– întîlnirile de gradul 3 sau răpirile au o latură absurdă accentuată care pare a fi menită să altereze realitatea conceptuală a individului și să exercite o subtilă formă de manipulare a conștiinței umane;
– există o puternică componentă socială care, în opinia lui Vallee, este cea mai interesantă parte a fenomenului și care este cauzată de efectul pe care rapoartele legate de OZN-uri sau mesajele transmise de contactați le declanșează la nivel cultural, politic și religios;
– toate elementele indică o decepție stranie și un mecanism de control exercitate asupra umanității de forțe pe care încă nu le înțelegem.
OZN-urile sunt legate de paranormal
La fel ca John Keel, Vallee concluziona în cartea sa Passport to Magonia:
Când arhetipurile aflate la baza fenomenului sunt extrase, mitul farfuriei zburătoare este văzut a coincide într-un grad remarcabil cu credințele în zâne din țările celtice, cu unele miracole religioase și cu credința răspândită legată de entități a căror descriere fizică și psihologică le plasează în aceeași categorie în care se află și pasagerii OZN-urilor din zilele noastre.
Chiar dacă sursa ultimă a acestui fenomen nu este cunoscută în acest stadiu al dezvoltării umane, ceea ce știm este că OZN-urile ni se prezintă în mod continuu cu mesaje recurente absurde și apariții care sfidează orice analiză rațională, dar care, fără nici o îndoială, se adresează ființelor umane pe nivelul mitului și al imaginației.
Într-un interviu pentru Fate Magazine luat în 1978 , Vallee a făcut câteva previziuni legate de trendurile dominante în domeniul cercetării fenomenului UFO:
Mă aștept ca opinia publică să se schimbe la un moment dat. Inițial, probabil că se va orienta în forță către explicația extraterestră. Cei mai mulți oameni consideră că există doar două moduri de a privi acest fenomen: sau totul este un non-sens, sau suntem vizitați de undeva din spațiu. Invazia curentă cu filme, cărți și reviste împinge oamenii către adoptarea ipotezei extraterestre. După aceasta, mă aștept la o reacțiune care va împinge lumea într-o altă direcție.
Voi detalia în alte articole contribuția lui Jacques Vallee la înțelegerea fenomenului OZN.