Ideea intrării Pământului în Centura de Fotoni este una dintre favoritele adepților Noii Ere. Ideea de bază este că sistemul solar ar orbita (într-o perioadă cuprinsă între 24.000 și 26000 de ani) în jurul constelației Pleiadelor, mai specific în jurul stelei Alcyone, iar Pleiadele ar fi înconjurate de o ”centură de fotoni” (sau de un ”inel manasic”) prin care se crede că Pământul trece periodic.

Pleiadele (Sursa: NASA)

Astfel, pe parcursul acestui ciclu, ar exista două perioade în care Pământul s-ar afla sub influența energiei emanate de această ”centură”, iar fiecare intrare a Pământului în Centură ar avea un rol spiritual transformator și ar detremina o ”ascensiune” spirituală a umanității într-o altă dimensiune și pe un nou nivel de vibrație, un mare salt spiritual, o tranziție sau translație într-o Nouă Eră de aur în evoluția umanității.

Alte efecte (speculate de unii adepți ai acestei teorii) în legătură cu această perioadă a înaintării Pâmântului prin Centura de Fotoni ar fi înlocuirea ciclului prezent noapte-zi cu o perioadă de 2000 de ani de lumină continuă, în care oamenii ar fi transformați în ființe spirituale iluminate. Intrarea Pământului în Centura de Fotoni ar reprezenta – simultan- și o fereastră temporală pentru o tranziție spirituală în care omenirea ar putea ajunge la un nivel foarte înalt al existenței numit ”nivelul galactic”, nivel la care se află și ”extratereștrii benefici”.

Alți ideologi New Age apreciau însă că această trecere ar determina fie sfârșitul lumii, fie – simultan – sfârșitul lumii (așa cum o știm) și transformarea spirituală. 

 Originea și dezvoltarea teoriei Centurii de Fotoni

Invenția acestui concept se datorează lui Paul Otto Hesse, un ezoterist german care, în anul 1950, în cartea sa Der Jungste Tag (Ziua recentă), parcă citând din Evanghelia după Ioan, afirma că mesajul său era revelația ”Cuvântului”, adică a unui ”Fiu” ( o ”Ființă Perfectă” sau un ”Maestru”)

care este mai mare decât egoul său care lasă să treacă, cu recunoștință, mesajul pe care l-a recepționat.

Mi se pare puțin neclar dacă se considera a fi el însuși acest ”Fiu” (adică un fel de Avatara / Dumnezeu încarnat) sau vorbea de un ”spirit dezîncarnat/neîncarnat” care-i dicta ”cuvântul” prin channeling.

Pentru Hesse, Der Jungste Tag nu este altceva decât Ziua Judecății din Apocalipsa biblică, căreia însă el îi dă o conotație mai puțin înspăimântătoare, dar la fel de utopică.

După Hesse, Ziua Judecății presupune intrarea Pământului (și a întregului sistem solar) în Centura de Fotoni, adică în ”zona de radiație a Soarelui central” (acest Soare central fiind Alcyone din Pleiade). În concepția lui Hesse, Soarele va intra în acest câmp de radiații la o viteză orbitală de 29 km/secundă, dar afirma că – evident – această radiație nu poate fi detectată prin nici o cercetare astrofizică și că urmează se fie perceptibilă oamenilor prin simțuri abia la contactul cu ea.

Intrarea în centura de Fotoni ar avea de-a face și cu trecerea de la Era Peștilor la Era Vărsătorului care, în desenul alăturat care provine din cartea lui Hesse, sunt simbolizate în ordinea inversă a poziționării lor în Zodiacul Constelațiilor.

Datorită vitezei cu care orbităm prin spațiu acest eveniment ne va lua pe toți pe nepregătite și va avea lovi umanitatea cu efectul unui fulger.

afirma Hesse.

În Ziua Judecății, această radiație, numită aici Vibrație Manasică (din sanscritul ”manas” care înseamnă minte) pentru că acționează la nivelul gândurilor, va fi vizibilă tuturor ființelor muritoare sub forma unei superbe radiații nepământene, asta pentru că, în această zi, natura creează condițiile care vor transforma Cuvântul în Lumină.

Acest eveniment presupune că viața noastră – așa cum o știm – se sfârșește, deși nu este un sfârșit definitiv, ci doar a unui ciclu:

Planul creației oferă perioade recurente de circa 10.000 de ani care sunt întrerupte de perioade de una sau două mii de ani, astfel încât, pe de o parte, umanitatea să poată ascensiona pe baza voinței sale libere de a alege între bine și rău, între iubire și suferință din propria sa inițiativă – în întunecimea forței obscurative a naturii, iar pe de altă parte, umanitatea care tinde să se abată de la calea progresului să poată fi ghidată înapoi la ordinea naturală – prin zăbovirea sa în lumina primordială. Dacă acest lucru nu s-ar petrece, evoluția spirituală a vieții ar fi imposibilă, din moment ce cei mai mulți oameni ignoră complet singurul și adevăratul scop al existenței lor.

Efectele acestui eveniment cosmic vor fi, în viziunea lui Hesse, cu totul extraordinare:

În Împărăția lui Dumnezeu care, din punct de vedere cosmologic, va fi stabilită odată cu Ziua Judecății, acei oameni care atunci vor fi atins stăpânirea asupra gândurilor impure și a dorințelor și care vor fi devenit Fii (Ființe Perfecte sau Maeștri) după ce au zăbovit 10.000 de ani în întuneric, vor străluci asemenea Soarelui în aura lor manasică. Ei vor fi prieteni și frați cu toți cei care au fost acceptați, dar care nu au atins încă starea de perfecțiune.

Asemenea tuturor adepților Noii Ere, Hesse nu s-a putut desprinde de ideea apocaliptică a separării dintre ”cei aleși” și ”cei păcătoși”, la fel cum cei care vorbesc de ”ascensiune” nu se pot desprinde de rasismul spiritual. La urma urmei, ”judecata” trebuie să-și facă efectul cumva, la nivel de masă:

Viața celor care nu au fost acceptați de radiația cosmică va fi mai puțin favorabilă pentru că ei vor fi excluși din planul evoluției pe o perioadă cuprinsă între o mie și două mii de ani [adică pe timpul zăbovirii Pământului în Centura de Fotoni-n.trad.]. Sufletele lor nu vor fi capabile să progreseze mai departe până ce sistemul nostru solar nu părăsește inelul de radiație a Soarelui central [Alcyone din Pleiade – n.trad.] și plonjeză din nou în spațiul cosmic al întunericului. 

În viziunea lui Hesse, această ”separare” nu este însă lipsită de dezastre, ele pot să apară, iar un exemplu pe care Hesse îl dă este scufundarea Atlantidei acum 10.000 de ani, în ultimul semiciclu dinaintea apropiatei întrări a Pământului în Centura de Fotoni.

Nu vreau să speculez pe marginea motivațiilor profunde care ar fi împins un ezoterist neamț dintr-o Germanie distrusă, la numai 5 ani de la încheierea războiului, să simtă nevoia acestei ”purificări” profunde a umanității și nici să încerc să explic de ce această purificare trebuia să se facă printr-o intrare matematică (după o mecanică ”nemțească”) a unui sistem (sistemul solar) într-un inel (Centura de Fotoni)…

Bazându-se pe pasajul din Evanghelia după Marcu 13.32, Otto Hesse afirma însă că nu se știe exact când se va intra în Centura de Fotoni. Însă la scurt timp de la moartea lui Hesse (1958) altcineva a pretins că știa data foarte exactă în care Pământul s-ar fi aflat ”în pragul” acestei Centuri de Fotoni:

 

Samael Aun Weor

Într-o lectură prezentată în 1977 numită ”Inelele lui Alcyone”, Samael Aun Weor (pe numele său real Víctor Manuel Gómez Rodríguez) – liderul Mișcării Neo-Gnostice din America Latină – afirma, pe baza scrierii lui Hesse:

Dacă Pământul întră primul în Centura de Fotoni, totul va arăta ca un mare foc de artificii. Dar dacă Soarele intră primul, conform calculelor care au fost făcute o radiație va interfera cu razele solare și, ca urmare, va fi o perioadă de 110 ore de întuneric, după care totul se va întoarce la normal și, spre deosebire de primul caz, în care totul va arăta foarte strălucitor, în al doilea caz întunericul va acoperi Pământul. Dar nu va fi cu adevărat întuneric, pentru că totul va fi acoperit cu licăriri luminoase, pentru a vă da o idee, va fi ca o ploaie de stele pe suprafața Pământului.

 

După aceasta, totul va reveni la normal. În orice caz, Pământul va fi supus unei radiații speciale în interiorul inelelor lui Alcyone. Molecule cum ar fi fierul, fosforul, calciul, cuprul, nitrogenul, carbonul estc etc vor fi complet modificate datorită acestei radiații. Asta înseamnă că vom fi martori la o schimbare în materie.

Weor considera că:

Alcyone este soarele principal al Pleiadelor și în orbita acestuia gravitează șapte sori, al nostru fiind al șaptelea.

La fel ca Hesse, Weor afirma că Alcyone are un inel format din
”radiație manasică” cauzată de ”scindarea electronilor”.

În anul 1974, trei astronauți care făceau ocolul Pământului au raportat un tip de radiație energetică necunoscută și neînțeleasă de știința oficială. Evident, din 1962, mai exact din 4 februarie a acelui an, planeta noastră și întregul sistem solar sunt în pragul intrării în teribilele inele ale lui Alcyone… Aceste inele se extind pentru câțiva ani lumină, sunt enorme. Fără doar și poate, în orice moment, sistemul nostru solar va intra în inelele lui Alcyone.

Weor nu a ales întâmplător data de 4 februarie 1962. Aceasta ar fi data la care omenirea s-ar fi aflat în pragul Erei Vărsătorului (care se determină prin repere siderale), al cărei Maitreya/Kalki-avatar (Dumnezeu întrupat) Weor pretindea că este!

O altă profeție pe care el o promova era aceea că Pământul urma să fie distrus în scurt timp printr-o catastrofă produsă de ciocnirea Pământului cu ”Planeta X” – ”Hercolubus”, care multă vreme a fost un înlocuitor pentru Nibiru în acest gen de profeții apocaliptice. Mai multe despre aceasta într-un articol viitor.)

Alte teoretizări ale Centurii de Fotoni

In august 1981, Shirley Kemp a publicat un articol pe această temă (numit And So Tomorrow) în Australian International UFO Flying Saucer Research Magazine. Kemp afirma și ea că Centura de Fotoni ar fi fost descoperită de sateliți în 1961.

În cartea sa The Pleiadian Agenda, teozofista Barbara Hand Clow care pretinde că este în comunicare prin channeling cu entitatea Satya din Pleiade, afirmă:

Centura de fotoni este o gogoașă de lumină 7D care emană din axul vertical al Centrului Galactic… Soarele nostru este conectat cu Pleiadele prin intermediul spiralei luminoase care radiază din Alcyone.

Clow pretinde că această centură în formă de gogoașă secționează, în prezent, erele Leului și Vărsătorului și, pe măsură ce înaintăm în Epoca Vărsătorului, înaintăm și în Centura de Fotoni.

Uitând de anii 60, Barbara Hand Clow afirma că 21.12.2012 urma să fie Ziua Judecății:

În 2012 vom fi intrați în totalitate în centura de fotoni. Aici zidurile dintre diferitele dimensiuni devin din ce în ce mai subțiri sau non-existente. Unul dintre lucrurile care trebuie să se întâmple este acela că suntem obligați să stăpânim a 4-a dimensiune și să o integrăm în această planetă.

După Clow (la fel ca pentru Hesse), ultima Eră de Aur fotonică ar fi fost în Atlantida în Era Leului, iar distrugerea Atlantidei ar fi coincis cu ieșirea Pământului din Era Leului (ceea ce ar fi condus la ”infiltrarea forțelor negative”, iar apoi la instaurarea dominației ”reptilienilor și a serpentinilor”.

Clow citează astronomi ca Jose Comas Sola care ar fi afirmat că Soarele este parte a sistemului Pleiadelor (sistem aflat la aproape 400 ani lumină de noi).

Extratereștrii, Federațiile Galactice, navele care funcționează cu energie fotonică, posibilele cataclisme și miracolele energiei fotonice nu lipsesc din peisajul descris de Clow – pe care însă nu l-a văzut nimeni – al anului 2012:

Vom avea 2-3 zile de întuneric total. Soarele va dispărea și vom fi incapabili să vedem stelele…. Marele pericol va fi legat de materialele nucleare, pentru că există posibilitatea unor reacții în lanț sau explozii radioactive […] Pentru a evita pericolele, Federația Galactică va permite aterizarea de nave utilitare și de personal pentru a preveni pericolele nucleare. 

 

Efectul energiei fotonice este foarte important pentru că ne va permite să avem o nouă sursă de energie, care ne va oferi posibilitatea să sfârșim dependența noastră de combustibilii fosili. Ne va permite și călătoria spațială, din moment ce tehnologia fotonică este la baza sistemelor de propulsie ale tuturor navelor operate de Federația Galactică […] Vom trăi împreună cu cei pe care-i numim ”extratereștri”. 

 

Sistemul nostru solar va fi pus într-o poziție la 3 ani lumină de Sirius (în prezent distanța Pământului față de Sirius este 8,3 ani lumină) […] Vom ajunge pe de-a-ntregul ființe din dimensiunea a 5-a, iar atunci va fi momentul când vom ajunge una cu Ierarhia Spirituală a Pământului.

Cei care nu se vor putea adapta acestei stări pure vor muri și vor fi transferați în alt sistem solar,

ne-a sigurat Clow (așa, ca să dormim liniștiți). Alți autori ca Sheldon Nidle sau Virginia Essene au promovat idei similare cu cele ale lui Clow.

Mit versus realitate

Unui cititor atent nu-i trebuie o cunoaștere extraordinară a curentului New Age pentru a înțelege că teoretizarea efectelor intrării Pământului în Centura de Fotoni are la bază – pe lângă evidentele speculații apocaliptice care-și au originea în Biblie – ideologia teozofico-masonică a lui Alice Bailey despre ”Externalizarea Ierarhiei”, despre Era Vărsătorului și aderarea la (ceea ce Bailey considera a fi) o Nouă Ordine Mondială.

Așa cum am putut observa, această ideologie a fost împrumutată inițial de Paul Otto Hesse, iar apoi de liderul latino-american al mișcării neo-gnostice Samael Aun Weor (care a integrat masiv în ideologia sa – deși într-o manieră unică și foarte interesantă! – multe idei teozofico-masonice și care se considera – sus și tare! – nimeni altul decât Avatarul Erei Vărsătorului).

De-a lungul timpului, momente diferite ale intrării Soarelui / Pământului în Centura de Fotoni au fost indicate: 1961, 1962, 1986, 1992, 1997, 2011, 2012 și, mai mult ca sigur, vor mai fi nenumărate alte astfel de ”repetiții”, asta pentru că – așa cum arăt în nenumărate alte cazuri legate de teoriile adepților New Age și ale adepților Religiilor OZN – memoria celor care rezonează și au afinități cu acest tip de ”filozofie spirituală” este foarte foarte scurtă!

Dar să trecem în revistă problemele cu Centura de Fotoni.

1. Nu avem cum să facem parte din sistemul Pleiadelor. Acesta se află la cca 400 de ani lumină distanță de noi, în constelația Taurului. Cu actuala viteză de deplasare a sistemului solar prin spațiu, de la această distanță, durata orbitei în jurul unei stele din Pleiade ar măsura cam 2400 de ani lumină! Pentru ca durata unei astfel de orbite să poată fi 24.000 de ani obișnuiți, sistemul solar ar trebui să se miște prin spațiu la o viteză de cca 10% din viteza luminii, adică de 1000 de ori mai mare decât viteza de revoluție a Pământului. Dacă acest lucru ar fi adevărat, orice om, pe parcursul vieții sale, ar putea observa ușor cum constelațiile își schimbă forma. Este pur si simplu ridicol să credem că o constelație vizibilă de pe Pământ ar include și Soarele nostru!

2. Implicit, dacă ne-am roti în jurul lui Alcyone (din constelația Taurului), nu am mai putea vorbi de Era Leului etc, pentru că forma, configurarea și poziționarea constelațiilor astrologice în raport cu observatorul terestru ar deveni în scurt timp cu totul alta. (Lipsa de înțelegere astronomică elementară a celor care au alimentat această ”gogoașă” doctrinară este, cu adevărat uluitoare!). Ideea lui Hesse (și a celorlalți promotori ai acestei teorii) că Zodiile Siderale (care oricum nu au sens nici măcar în configurarea lor actuală) ar mai avea vreo noimă dacă noi am face parte din Pleiade este hilară.

3. Pentru a putea susține orbita Soarelui, Alcyone ar trebui să aibă o masă de cca. 1 miliard de ori mai mare decât cea a Soarelui (și nu de cca 8-10 ori cât se estimează în prezent că are)!

4. Dacă o astfel de centură de fotoni ar fi posibilă dpdv fizic, existența sa ar necesita atracția gravitațională a unei găuri negre.

5. Sistemul nostru solar nu se apropie, ci se îndepărtează actualmente de Pleiade și de Alcyone, îndreptându-se către Lambda Herculis (iar distanța dintre Soare și Alcyone crește cu 10 km / secundă). Față de Alcyone, suntem la o distanță de 7000 de ori mai mare decât oricare stea din sistemul Pleiadelor.

6. Stelele din Pleiade sunt de cel puțin 50 de ori mai tinere decât Soarele nostru. Soarele există de cca 4,5 miliarde de ani, pe când stelele din Pleiade nu pot avea mai mult de 100 milioane de ani. În plus, nu există nici o dovadă că stelele din Pleiade ar orbita în jurul lui Alcyone, ele formându-se independent unele de altele și având o mișcare mai complexă și haotică, datorită stării lor de dispersie.

7. Nici o centură de fotoni nu a fost descoperită de vreun astronom. Nu există nicăieri date oficiale despre așa ceva! Nu au existat astfel de descoperiri ale sateliților raportate vreodată și este puțin probabil ca echipamentul disponibil astronauților în acea perioadă (anii 60) să fi putut să detecteze o astfel de ”centură de fotoni”.

8. Nu există nici o anomalie în apropierea Pleiadelor. Acestea sunt înconjurate de o nebuloasă formată nu din fotoni, ci din praf și gaze de hidrogen. Se poate însă ca această nebuloasă strălucitoare să fi generat ideea care a stat la baza mitului Centurii de Fotoni, acum mai bine de o jumătate de secol.

Ideea Centurii de Fotoni este total invalidă. Ea indică o obsesie profundă: cineva sau – în aces caz – ceva din afară trebuie să ne salveze de noi înșine și, în acest scop, ceva miraculos trebuie să ni se petreacă!

La fel ca mitul trecerii de la Kali Yuga la Era de Aur prin intervenția ”divină” a lui “Kalki”, la fel ca Apocalipsa creștină, la fel ca ideea translației în ”Era Vărsătorului”, la fel ca diferitele ”evenimente” bazate pe intervenția extratereștrilor, ideea Centurii de Fotoni este dezrădăcinată atât de Tărâmul Realității, cât și de cel al Posibilității. Este o utopie periculoasă care – deși marșează pe ideea ”liberului arbitru” – plasează salvarea noastră undeva în spațiul cosmic, total în afara controlului nostru.

Asistăm și aici la aceeași modalitate – profund decepționantă – de a induce ideea că evenimente exterioare ne-ar putea transforma spiritual în mod radical și la nivel de masă.

Alături de multe alte idei, Centura de Fotoni nu este altceva decât o găselniță prin care diferitele secte New-Age de sorginte teozofico-masonică speculează periodic pe marginea ideii lor fixe potrivit căreia trebuie să intrăm neapărat într-o Noua Eră (Era Vărsătorului), eră în care ideologia lor legată de ”Externalizarea Ierarhiei”, de “Cetățenia Galactică” și de o ”Nouă Ordine” în planul valorilor sociale, politice și spirituale trebuie să prevaleze.

Din păcate, cei care promovează astfel de idei nu realizează că au căzut în plasa unei nebuloase false, fantasmagorice și halucinante în care îi atrag și pe alții!