Arăt – în multe alte articole – că la baza tuturor ideilor legate de Noua Eră (Era Vărsătorului), Marea Ascensiune, Marea Lojă Albă de pe Sirius, diversele Federații Galactice, contactul extraterestru prin channeling sau ”telepatie”, rasele umanității, Noua Ordine Mondială, fenomenul 2012, cometa ISON etc se află Societatea Teozofică și sectele și grupările derivate din aceasta.

Dar sunt toate aceste ideologii autentice? Pentru a înțelege autenticitatea lor este esențial să înțelegem autenticitatea organizației și oamenilor care le-au promovat.

Trei mari personalități ale secolelor 19 și 20 – René Guénon, Swami Dayananda și Swami Vivekananda – au denunțat activitatea Societății Teozofice și presupusa ”spiritualitate” pe care aceasta o promova, considerându-le profund înșelătoare și decepționante.

René Guénon

René Guénon, considera că ideologia promovată de Societatea Teozofică înființată de Madame Blavatsky nu este cu adevărat o teozofie, ci o doctrină contrafăcută și periculoasă. Teozofia ar trebui să indice sursa primordială a tuturor religiilor și concepțiilor despre Dumnezeu, dar ceea ce Blavatsky a promovat a fost un amestec de concepte tradiționale și speculații fantasmagorice despre realitatea spirituală, pervertind adesea atât spiritul, cât și litera învățăturilor tradiționale.

Ca urmare, Guenon nu încadra activitatea Societății Teozofice în curentul Teozofiei, ci o numea “teozofism” – așa cum o numesc și eu – pentru a sugera că teozofia lui Blavatsky nu avea nimic de-a face cu Teozofia autentică practicată în tradiția ezoterică vestică, ci era o variantă contrafăcută, falsă și periculoasă a acesteia.

Teozofismul este un amestec de idei gnostice, kabbalistice, neoplatonice și hermetice, doctrine masonice și concepte provenite din creștinism, hinduism și buddhism amestecate cu o mulțime de invenții și corelații fanteziste.

Mai nou, cele câteva sute de grupări derivate din Teozofie integrează idei cu care probabil că nici măcar Blavatsky nu ar fi de acord: comunicări cu ”extratereștri” și revelații ”primite” de la aceștia, Federații Galactice, maeștri ascensionați etc. In fapt, Blavatsky nici nu credea in Dumnezeu – ea fiind convertită la Buddhism (tradiție pe care n-o înțelegea aproape deloc), deci termenul “teozofie/ teosofie/ teosophia” (”înțelepciunea lui Dumnezeu”) este oarecum nepotrivit pentru ideologia sa religioasă.

În lucrarea sa critică asupra ideologiei Societății Teozofice numită Teozofismul – Istoria uneo pseudo-religii, Guénon scria că aceasta își are locul

printre pseudo-doctrinele care exercită o influenţă nefastă asupra unor porţiuni mai mult sau mai puţin întinse ale mentalităţii occidentale, şi care, fiind de origine foarte recentă, pot fi clasificate – cele mai multe dintre ele – sub denumirea comună de “neospiritualism”, neavând nici un contact cu studiile orientale.

 

Cea despre care este vorba mai precis, si care nu are de altfel oriental decât forma exterioarã sub care se prezintă, este cea pe care o vom numi “teozofism”. Utilizarea acestui cuvânt, în ciuda faptului cã e neobisnuit, se justificã suficient prin grija de a evita confuziile. Într-adevãr, nu este posibil sã ne servim în acest caz de cuvântul “teozofie”, care existã de mult timp pentru a desemna, printre speculatiile occidentale, ceva cu totul diferit și mult mai respectabil, a cărui origine trebuie sã fie raportatã la evul mediu.

 

În cazul nostru este vorba de concepții ce aparțin propriu-zis organizației contemporane care se intituleazã “Societatea Teozofică”, ai cărei membri sunt “teozofiști”, expresie care este altminteri utilizată curent în engleză, și nu “teozofi”. Nici nu putem și nici nu vrem să facem aici, fie chiar și sumar, istoricul, totuși interesant în unele privințe, al acestei “Societãți Teozofice”, a cărei fondatoare a știut sã punã în operă, grație influenței ciudate pe care a exersat-o asupra anturajului sãu, cunoștințele destul de variate pe care le posedă, și care lipsesc în totalitate succesorilor săi.

 

Pretinsa ei doctrinã, formatã din elemente împrumutate din sursele cele mai diverse, adesea de valoare îndoielnicã, și adunate într-un sincretism confuz si puțin coerent, se prezintã la început sub forma unui “buddhism ezoteric”, care, cum am indicat deja, este pur imaginar. A ajuns la un asa-zis “creștinism ezoteric”, care nu este mai putin fantezist.

 

Nãscutã în America, aceastã organizație, chiar dacã vrea sã treacã drept internaționalã, a devenit pur englezã prin conducere, cu excepția unor branșe dizidente destul de puțin importantã. În ciuda tuturor eforturilor sale, sprijinită de unele protecții care îi asigurã considerații politice pe care nu le vom preciza, nu a putut sã recruteze decât un foarte mic numãr de hinduși devotați, profund disprețuiți de cãtre compatrioții lor, dar ale cãror nume pot impune ignoranței europene.

 

De altfel, în India se crede în general cã nu e vorba decât de o sectã protestantã de un tip particular, asimilare ce pare justificatã atât de membrii ei cât și de procedeele propagandistice și tendințele ei “moraliste”,  fãrã sã mai vorbim de ostilitatea, când ascunsã când violentã, împotriva tuturor instituțiilor tradiționale. Sub raportul producțiilor intelectuale, s-au vãzut apãrând mai ales, de la compilațiile indigeste de la început, pânã la o mulțime de povestioare fantastice, datorate “clarviziunii” speciale ce se obține, pare-se, prin “dezvoltarea puterilor latente ale organismului uman”.

 

Au fost și câteva traduceri destul de ridicole ale unor texte sanskrite, însoțite de câteva comentarii și interpretãri încã și mai ridicole, dar pe care n-au îndrãznit sã le etaleze prea vizibil în India, unde se rãspândesc de preferințã lucrãri care denatureazã doctrina creștinã sub pretextul de a-i expune sensul ascuns. Un astfel de secret, dacã într-adevãr ar exista în creștinism, nu s-ar explica deloc și nu ar avea nici o rațiune de a fi valabil, cãci este de la sine înțeles cã ar fi pierdere de vreme cãutarea unor mistere profunde în toate aceste elucubrații “teosofiste”. 

…. “teozofismul” este impregnat de sentimentalismul specific occidentalilor, si de altfel, pentru a vedea pânã unde ajunge “moralismul” si pseudo-misticismul, trebuie doar deschisã o lucrare luatã la întâmplare în care sunt expuse concepțiile sale. Si mai ales, când se examineazã lucrãri din ce în ce mai recente, se vede cã aceste tendinte se accentueazã si mai tare, poate pentru cã șefii organizației au o mentalitate din ce în ce mai mediocrã, dar poate și pentru cã aceastã orientare este într-adevãr cea care rãspunde cel mai bine scopului pe care și-l propun.

Ceea ce caracterizeazã la prima vedere “teosofismul” este utilizarea unei terminologii sanskrite destul de complicate, ai cãrei termeni sunt adesea utilizati cu un sens foarte diferit de acela pe care îl au în realitate, ceea ce nu e întru nimic uimitor, dat fiind faptul cã aceste cuvinte nu servesc decât ca acoperire a unor concepții strict occidentale, și pe atât de îndepãrtate pe cât este cu putintã de ideile hinduse…

 

Singura rațiune de a fi a terminologiei sanskrite în “teozofism” este aceea de a-i da ceva care sã ținã loc de doctrinã, cãci noi nu putem consimți s-o numim astfel, o aparențã bunã sã-i iluzioneze pe occidentali si sã-i seducã pe unii dintre ei, cãrora le place exotismul pentru formã, dar care, în fond, sunt foarte fericiți sã regãseascã în aceasta concepții și aspirații conforme cu ale lor, și care ar fi cu totul incapabili sã înțeleagã câtuși de puțin doctrinele autentice orientale.

 

Aceastã stare de spirit, frecventã la cei numiți “oameni de lume”, este într-o oarecare mãsurã comparabilã cu cea a filozofilor care simt nevoia sã foloseascã vocabule ieșite din comun și pretențioase pentru a exprima idei care, în fond, nu diferã profund de cele vulgare.

Swami Dayananda era o figură importantă a spiritualității vedice de pe timpul lui Blavatsky.

După o inițială conlucrare armonioasă între ramura indiană a Societății Teozofice și Arya Samaj (organizația condusă de Swami Dayananda), Dayananda a denunțat duplicitatea teozofiștilor într-o conferință cu titlul ”Societatea Teozofică” ținută în Bombay în anul 1882.

Pe lângă mențiuni legate de modul în care, în viziunea lui Swami Dayananda, statutul și imaginea Arya Samaj erau afectate de acțiunile și declarațiile teozofiștilor, acesta declara că:

ei [teozofiștii] declarau că vin ca studenți, pentru a înțelege și a îmbrățișa Religia Vedică și pentru a dobândi cunoștințe de limba sanscrită. Nu doar că au eșuat în a-și păstra promisiunile, dar au ajuns să nu mai creadă în nici o Dharma care există. Ei nu au studiat niciodată vreo Dharma la o capacitate cât de cât rezonabilă, nu au început studiul Sanscritei și nici nu există vreo speranță că o vor face vreodată!

Înainte să vină în Aryavarta, ei [teozofiștii] declarau în coloanele ziarului Indian Spectator din 14 iulie 1878 că nu erau nici buddhiști, nici creștini, nici Brahmani care credeau în Purana-e, ci că erau Arya Samaj-iști. Acum însă, în contradicție cu ceea ce au spus atunci, ei au declarat public că au fost buddhiști de ani de zile și că sunt buddhiști chiar și acum. Nu este aceasta o falsitate și o înșelătorie? Este evident din scrisoarea lor din ianuarie 1880 că declarau că cred în Dumnezeu, dar, la numai opt luni de la această declarație, ei [Blavatsky și Olcott] declarau la Meerut că amândoi erau atei. Nu este acest comportament al lor deceptiv?

întreba retoric Swami Dayananda.

În cartea sa The Life and Teachings of Swami Dayanand Saraswati, Bawa Chhajju Singh scria că Swami Dayananda era supărat și de faptul că Blavatsky și Olcott se foloseau de renumele său într-un mod manipulativ, prin faptul că aceștia l-au înscris și l-au declarat membru al Societății Teozofice fără acordul acestuia și fără a răspunde ulterior cererii acestuia de a-i șterge numele din lista membrilor.

Inițial l-au elogiat pe Swami Dayananda, mai târziu însă, când au înțeles că acesta nu s-a lăsat prins în țesătura lor, au început să vorbească despre Koot Hoomi Lal [pretinsul Mahatma/ Maestru al Înțelepciunii/Maestru Ascensionat de la care Blavatsky pretindea că primea mesajele și revelațiile care au constituit modelul pentru tot ce a urmat în channeling-ul cu ”extratereștri” și ”maeștri ascensionați” -n.trad.], o persoană pe care nimeni nu a văzut-o și de care nimeni nu a auzit. 

 

Ei afirmă că acest Koot Hoomi le apare și că face miracole. ”Aici” – spun ei -” este fotografia lui; scrisori și flori cad de deasupra, lucruri pierdute pot să fie găsite”. Toate aceste aserțiuni ale lor sunt cu totul mincinoase.

Bawa Chhajju Singh arată că Madame mințea când afirma că practică Yoga.

Când Swami a vorbit cu Madame Blavatsky despre Yoga la Meerut, Madame a afirmat că ea practica yoga conform tradiției Yoga și Samkhya Shastra-ei. La dorința lui Swami ca Madame să-i explice metodele yoghine recomandate de Shastre, absolut nici un răspuns nu a fost oferit de Madame. Cu alte cuvinte, singurul lucru pe care ei [Blavatsky și Olcott] știu să-l practice este mesmerismul și jongleria.

Swami Vivekananda

Un alt mare învățător spiritual al Indiei, Swami Vivekananda, a luat poziție împotriva activității Teozofismului.

Trebuie spus că, inițial, împins un elan al comuniunii și unificării (pe care Societatea Teozofică și Masoneria pretindeau că-l promovează), Vivekananda a aderat la idealul Masoneriei, la fel cum Guenon și Dayananda au aderat la misiunea declarată a Societății Teozofice. Mai târziu însă, toți și-au schimbat viziunea și orientarea, când și-au dat seama că nici Masoneria, nici Societatea Teozofică nu erau nici pe departe ceea ce pretindeau a fi.

Cu claritatea care l-a caracterizat mereu, Vivekananda (viveka = ”puterea discernământului”) a ‘disecat’ Teozofismul, revelându-i, în cuvinte puține, adevărata natură.

Teozofiștii pretind că posedă cunoașterea divină originală a universului. Ne bucurăm să aflăm despre existența ei și ne bucurăm și mai tare că intenționează să o țină în mod riguros secretă! Vai de noi, bieții muritori – și mai ales hinduși – dacă toată această cunoaștere se va pogorî dintr-o dată asupra noastră!

Pe bună dreptate, Vivekananda identifica Teozofismul cu Spiritismul/Spiritualismul. El considera ramura indiană a Teozofismului

altoiul indian al Spiritualismului american- cu doar câteva cuvinte sanscrite care țin loc de jargon spiritual – cu misivele ”mahatmice” luând locul bătăilor și tropotelilor spiritelor și cu inspirația ”mahatmică” înlocuind obsesia pentru fantome.

(În viziunea mea acesta este aspectul cel mai decepționant al acestei pseudo-spiritualități teozofiste bazate pe revelații primite prin channeling (dedublare, telepatie sau alte mijloace) – inițial de la ”Mahatmas”, iar ulterior de la ”Maeștri Ascensionați”, ”ființe din alte dimensiuni”, ”extratereștri benefici” sau alte categorii de spirite. La originea Teozofismului se află Spiritualismul/ Spiritismul.)

Guenon arata că Blavatsky a luat ambele poziții cu privire la Spiritualism. Astfel, inițial, Blavatsky spunea că mediumii sunt fie persoane fraudulente, fie persoane grav dezechilibrate. Într-o
scrisoare din 1872 scria

Spiritele Spiritualiștilor nu sunt spirite, ci zdrențe bobinate de felul pieilor năpârlite ale personalităților pe care morții le reflectă în lumina astrală la fel cum șerpii le abandonează pe pământ, nelăsând nici o legătură între reptilă și haina sa anterioară. (Letters, 1:20)

Cu toate acestea, într-o altă scrisoare din 1875, Blavatsky scria:

cei care caută să răstălmăcească adevărul Spiritualismului vor găsi în mine un dragon furios și un expozant nemilos, indiferent cine sunt ei. (Letters, 1:101) 

Înainte de înființarea Societății Teozofice, Blavatsky și companionul său, masonul Olcott, frecventau cercurile spiritiste (de fapt acolo s-au și întâlnit prima oară) și erau foarte implicați în această mișcare.

Blavastky era destul de cunoscută în lumea spiritismului prin – pe atunci – celebrul său ”club de miracole” în care realiza séance-uri si ”miracole” minore (cum ar fi, de exemplu, ”materializarea” unei cești de ceai în tufișuri sau a unor scrisori pe care spunea că le primește de la Mahatmas).

Inițial, Blavatsky – probabil pentru a se poziționa și a câștiga autoritate – a criticat Spiritismul, dar este limpede că a ajuns să adopte metodele acestuia. Guenon , în Teozofia 115-16:

Se pare că Blavatsky se confrunta cu următoarea dilemă: fie ea însăși era doar un medium fals pe vremea ”clubului său de miracole”, fie era o persoană bolnavă!

Ca urmare, Blavatsky a trebuit să adopte ambele poziții cu privire la Spiritualism, ceea ce a menținut caracterul duplicitar al abordării sale.

Însă Vivekananda vedea dincolo de aparențele pe care Blavatsky încerca să le păstreze: întreaga ”doctrină secretă” a lui Blavatsky, împreună cu ”scrisorile maeștrilor” adică ale ”mahatma-șilor” nu sunt altceva decât spiritualism/spiritism deghizat!

Este ușor de văzut astăzi impactul devastator pe care spiritualismul lui Blavatsky l-a avut asupra ideologiilor ”spirituale” contemporane. Toate ”revelațiile” prin channeling cu diverse entități, ființe din alte dimensiuni sau ”extratereștri benefici” sunt expresia acestui atitudini duplicitare și a acestui spiritism cultivat în mod decepționant de Blavatsky.

Vivekananda afirma că teozofiștii și adepții lor din India nu trebuia confundați cu națiunea hindusă,

ai cărei membri au văzut clar, încă din start, în fenomenul Teozofismului, urmând exemplul lui Swami Dayananda Sarasvati care și-a retras patronajul de la Blavatskism din momentul în care a înțeles că a fost indus în eroare.

Hindușii au destule învățături religioase și destui învățători, chiar și în această decadentă Kali Yuga, și nu au nevoie de fantomele moarte ale rușilor și americanilor… Noi, hindușii nu avem nevoie să importăm religii din Vest. Suficientă a fost degradarea de a importa de acolo aproape orice altceva. Munca de importare în cazul religiei ar trebui să fie doar din partea Vestului, suntem siguri, iar munca noastră a fost tot timpul în această direcție.

Vivekananda se revolta și împotriva lozincilor teozofiștilor care afirmau că ei pregătesc terenul pentru o pătrundere a spiritualității hinduse în Vest:

Singurul ajutor pe care religia hindușilor l-a primit de la teozofiști în Vest nu a fost un teren gata pregătit, ci ani de urcușuri grele necesare pentru a scăpa de prestidigitațiile șmecherești ale teozofiștilor.

 

Nu putem să nu ne bucurăm că această înțelepciune minunată a Teozofismului este ținută secretă. În mințile oamenilor educați din Occident, gândirea indiană, șarlatania și fakirismul crescător de mango au devenit toate identificate, iar acesta a fost tot ”ajutorul” pe care religia hindusă l-a primit de la teozofiști.

Ținând seama de toate aceste falsuri cu care teozofiștii își mascau ignoranța spirituală, afirmațiile extrem de tranșante și radicale ale lui Vivekananda din finalul notelor sale apar perfect justificate (și cât se poate de actuale și în zilele noastre în ceea ce-i privește pe adepții diferitelor idei și revelații primite prin ”comunicări” cu ”extratereștrii benefici”, ”maeștrii ascensionați”, „ ființele eterice sau multidimensionale”, ”avatari ai Noii Ere” etc):

Până acum, mare efect pozitiv și imediat vizibil al Teozofismului – în orice țară – este de a separa oamenii sănătoși, spirituali și activi de șarlatanii morbizi și degenerați care pozează în ființe spirituale!