Deși, prin geniul viziunii sale, a contribuit imens la înțelegerea șamanismului, a etnobotanicii, a culturilor tradiționale și a stărilor alterate de conștiință, McKenna a avut un rol nefericit în propagarea non-sensului apocaliptic și utopic legat de data de 21 decembrie 2012. 

În cartea sa The Invisible Landscape, McKenna a promovat așa numita Teorie a Noutății (aparent inspirată din scrierile filozofului Alfred Norton Whitehead) care se bazează pe ideea că timpul se manifestă fractalic sub forma grafică a unei unde pe care a numit-o Unda Zero a Timpului, ale cărei suișuri și coborâșuri sunt considerate expresia manifestării gradului de noutate cu care omenirea se confruntă de-a lungul istoriei.

La baza determinării matematice a undei, McKenna a folosit o numerologie bazată pe sistemul oracular chinezesc I-Ching. Convins – la fel ca toți profeții – că trăim vremurile de pe urmă, McKenna a considerat că în 21.12.2012 noutatea va atinge un punct de „singularitate”, după care nu se știe ce se va petrece.

În mod foarte convenabil (și neîntâmplător), teoria lui McKenna a primit susținere de la celelalte profeții majore care făceau referire la același moment (sfârșitul Calendarului Maiaș și Alinierea Galactică)

În apropierea datei respective, am realizat o refutare completă a Teoriei Undei Temporale, pe care o puteți urmări aici:

error: Alert: Content is protected !!