Întrebarea cea mai importantă cu privire la fenomenul OZN este legată de natura acestuia. Există mai multe teorii și multe dintre acestea provin din cercetarea unor domenii particulare ale fenomenului.

Una dintre cele mai controversate ramuri de cercetare este cea bazată pe ”contactele” directe ale unor persoane cu anumiți ”străini” care apar în relație cu OZN-urile

Când vorbim despre ”contactele” OZN, este necesar să facem o distincție importantă între fenomenul OZN al ”contactaților” prin channeling (care în majoritatea covârșitoare a cazurilor – dacă nu cumva în toate – se dovedește a fi doar o aberație imaginativă a persoanelor care îl declară) și cel al ”contactaților” prin răpire sau prin alte forme de interacțiune care, deși este la fel de controversat, admite totuși explicații în baza cărora ar putea fi considerat valid.

Alien Abduction

Începând cu marele nostru Mircea Eliade (prin lucrarea sa devenită clasică Șamanism -Tehnici arhaice ale extazului) și continuând cu controversatul antropolog Carlos Castaneda (al cărui aport la dezvoltarea interesului pentru șamanism – dar și la valul ”halucinogenic” al curentului New Age din anii 70 – nu trebuie deloc neglijat), toți cei care ai cercetat șamanismul au remarcat temele importante ale experienței șamanice, pe care, mai târziu, le regăsim în cercetările ufologiștilor. Aceste teme includ contactul și comunicarea cu entități din alte lumi, ”zborul” astral, pătrunderea într-o nouă stare de conștiință etc.

De-a lungul timpului, mai mulți cercetători importanți au ajuns la concluzia că există un teren comun pentru aceste două domenii de studiu.

De exemplu, Douglas Price-Williams, profesor emerit de antropologie la Universitatea California din Los Angeles, a explorat în profunzime descrierile răpiților OZN ajungând la concluzia că ele sunt extrem de asemănătoare cu inițierile șamanice (Shamanism and the UFO Abduction).

Regretatul psihiatru John Mack, profesor la Harvard și autor, unul dintre pionierii investigației științifice a fenomenului răpirilor, în capitolul Shamans, Symbols and Archetypes dintr-una dintre cele mai apreciate cărți ale sale (Passport to the Cosmos), făcea o paralelă între experiența răpirilor și povestirile șamanice, remarcând similaritatea dintre imaginile raportate de experimentatori în ambele situații.

În aceeași carte, Mack a intervievat câțiva șamani care pretindeau că ei înșiși au fost răpiți de ”străini”; nu doar atât, dar șamanii respectivi pretindeau că ceva foarte similar cu experiența răpirii ”extraterestre” a fost, de generații, parte integrantă a tradiției lor spirituale și că acei ”străini” (răpitorii) sunt doar o altă manifestare a tărâmului spiritelor.

Așa cum remarca prof. Mack, multe persoane care ajung să raporteze experiențe de răpire OZN, declară că au avut astfel de experiențe încă din copilărie, dar că nu le-au perceput ca având legătură cu fenomenul OZN decât mult mai târziu, la o vârstă adultă. Acest fapt indică posibilitatea ca imagistica OZN modernă să ajungă să fie proiectată abia ulterior, în plan subconștient, asupra experienței reale!

Profesorul de psihologie Kenneth Ring de la Universitatea din Connecticut, în cartea sa The Omega Project: Near-Death Experiences, Ufo Encounters, and Mind at Large discută și el similaritățile dintre experiențele răpirilor OZN și cele ale șamanilor, precum și între răpiri și experiențele din apropierea morții. El arată că, la fel ca experiențele șamanice, cele ale răpirilor au natura visului, pot fi înfricoșătoare, au adesea antecedente în copilărie care pot conduce la dezvoltarea de către persoanele în cauză a unei game de percepție dincolo de limitele normal recunoscute și au ca efect schimbări psihofizice semnificative (cum ar fi o mai mare senzitivitate la câmpurile electromagnetice, fluctuații emoționale, capacitate sporită de a procesa informațiiile, capacități crescute de vindecare, o mai mare apreciere pentru viață și pentru ecologie, un interes crescut pentru metafizic).

Căutând să explice fenomenul OZN, Ring aderă la ipoteza interdimensională, adoptând termenul de ”tărâm imaginal” pentru a descrie proveniența entităților cu care se interacționează:

Nu numai că tărâmul imaginal este real dpdv ontologic, ci este, de asemenea, o lume care are formă, dimensiune și, cel mai important, persoane sau entități.

Răpirile ar putea reprezenta o formă contemporană a călătoriei șamanice, una care se potrivește și este formulată în termenii unei societăți foarte avansate tehnologic care și-a orientat deja atenția către zborul stelar.

Fascinația crescândă față de domeniul întâlnirilor extraordinare poate anticipa șamanizarea umanității moderne.

În cartea sa Are We Alone? Implications of the Discovery of Extraterrestrial Life, fizicianul Paul Davies observa componenta spirituală a multora dintre credințele legate de fenomenul OZN.

Ceea ce am văzut în cultura OZN pare a fi expresia unui limbaj cvasi-tehnologic adaptat epocii noastre spațiale, un limbaj al unor antice credințe în supranatural, dintre care multe sunt parte integrantă a memoriei folclorice din toate culturile.

Cunoscutul folclorist T.E. Bullard (Universitatea din Indiana), în studiul său comparativ cu privire la fenomenul răpirilor (UFO Abductions: The Measure of a Mystery) – considerat, de mulți ufologiști, cel mai complet studiu realizat până în prezent pe această temă – arată că structura unei răpiri OZN oglindește îndeaproape tradiționalele ‘călătorii’ în alte lumi.

ABDUCTION

În articolul UFO abduction reports: The supernatural kidnap narrative returns in technological guise publicat în numărul 102 al Jurnalului American de Folclor, el scria că descrierile răpirilor
se referă la evenimente extraordinare, în special întâlniri cu ființe non-umane din alte lumi, posesoare ale unor puteri extraordinare, cumva asemănătoare cu ființele supranaturale din legendele tradiționale.

În același articol, Bullard arată că o poveste clasică de răpire constă, de regulă, în maximum opt episoade care apar în următoarea ordine:

1. Capturarea. Ființe stranii răpesc persoana la bordul unui OZN.

2. Examinarea. Ființele supun persoana răpită la o examinare fizică și mentală.

3. Conferința. O conversație cu ființele respective.

4. Turul. Ființele îi arată captivului ”nava”.

5. Călătoria. Nava zboară ducând captivul într-un loc straniu și non-terestru.

6. Teofania. O întâlnire cu o ființă specială, divină.

7. Reîntoarcerea. Persoana se întoarce pe Pământ, părăsește nava și reintră în viața normală.

8. Urmarea. Apar efecte fizice, mentale și paranormale.

Bullard observă asemănarile cu șamanismul, deși nu este sigur cât de semnificative sunt aceste similarități.

Terence McKenna, cunoscut pentru interesul sau pentru șamanism, plante psihotrope și OZN-uri observă și el asemănările dintre experiența șamanică și cea OZN. El sugerează că entitățile care apar în fenomenul OZN nu sunt fizice, ci

autonome în existența lor, într-un anumit sens. Cu alte cuvinte, ele au o existență independentă de ceea ce oamenii percep la ele. Aceasta este poziția clasică a celor care au experiență cu aceste entități: șamanii, extaticii sau suprasenzitivii.

(Abraham, R., McKenna, T., & Sheldrake, R. – Trialogues at the Edge of the West: Chaos, Creativity, and the Resacralization of the World. Santa Fe, New Mexico: Bear&Goinpany, 1992)

La fel, Jacques Vallee – reputatul ufologist francez, unul dintre primii care a explicat legătura dintre fenomenul OZN și folclor, în cartea sa Dimensions: A Casebook of Alien Contact. (London: Sphere Books, 1990) scria:

Cred că fenomenul OZN reprezintă dovada pentru existența altor dimensiuni dincolo de ceea ce numim ”continuumul spațio-temporal”; probabil că OZN-urile nu vin din spațiul obișnuit, ci dintr-un ”multivers” care se află peste tot în jurul nostru și a cărui existență ne încăpățânăm să o rejectăm, în pofida tuturor dovezilor disponibile nouă de mai multe secole încoace.

Pentru Vallee, inteligența pe care fenomenul OZN o demonstrează ar putea avea o mai mare legătură cu Pământul, decât cu alte locații ale spațiului.

Autorul mai multor lucrări de știință Michael Talbot, în cartea sa The Holographic Universe (London: Grafton Books, 1991) menționează și el conexiunea dintre fenomenul răpirilor OZN și șamanism indicând că

OZN-urile și fenomenele conexe cu ele sunt o dovadă pentru lipsa de separare între lumea psihicului și cea a fizicului. Aceste fenomene sunt simultan un produs al psihismului colectiv al umanității și un fenomen real. Privind lucrurile dintr-o altă perspectivă, ele sunt ceva ce rasa umană nu a învățat încă să înțeleagă corect, adică ceva care nu este nici pur subiectiv, nici pur obiectiv.

Talbot consideră că atât șamanismul, cât și întâlnirile de gradul 3 ilustrează exact aceasta idee și anume că lumea subiectivă și cea obiectivă sunt parte a unui continuum și că materia și conștiința sunt intim conectate.

Keith Thompson, un alt cercetător important din domeniul ufologiei, face o legătură între tema OZN-urilor și a ocupanților acestora și mitologie, dar nu în sensul în care fenomenul OZN ar fi pur mitologic. La fel ca Talbot, McKenna și Vallee, Thompson observă faptul că fenomenul în sine este foarte complex, multidimensional, nuanțat, texturat și non-cooperativ cu categoriile mentale de care mintea occidentală a devenit atât de atașată.

El adoptă calea ”mijlocului exclus”, adică exact ideea refuzată de cele două grupări ”fundamentaliste” care teoretizează pe marginea fenomenului OZN, adică atât de cei care consideră că fenomenul OZN este fizic, real (și deci ”extraterestru”), cât și de cei care afirmă că acesta are semnificație doar pe un nivel simbolic, arhetipal și mitologic. Pentru a explica fenomenul, Thompson face apel la rolul miticului Hermes, zeul mesager al zeilor.

La fel ca McKenna care considera că fenomenul OZN este ”mercurial”, Thompson afirmă că fenomenul este ”hermetic”, adică trece granița dintre explicit și implicit, conectează vizibilul cu invizibilul, realul cu imaginarul, fizicul cu metafizicul

În cartea sa Aliens and Angels, Thompson discută similaritățile dintre întâlnirile de gradul 3 și experiențele șamanice de tipul ritualurilor de trecere și inițierilor și remarcă faptul că

la întoarcerea din experiențele pe care le au, ”răpiții”, la fel ca șamanii, devin adepții a două lumi diferite.

Patrick Harpur, în geniala sa carte Daimonic Reality: A Field Guide to Understanding Otherworld Encounters (London, Penguin Arkana, 1995), arată că entitățile ”extraterestre” își au originea în tărâmul spiritual (sau ”lumea de dincolo”) care – sugerează el – este o extensie a realității ”normale” și este locuită de ”daimoni” (de la grecescul ”daimon” – entitate din lumea supramundană, spirit).

Harpur arată că toate spiritele, entitățile șamanice, îngerii păzitori și ”străinii” din rapoartele OZN nu par a fi altceva decât daimoni care adoptă diferite deghizări. Harpur realizează una dintre cele mai bine documentate paralele între ”răpirile” OZN și experiențele șamanice. El afirmă că toate aceste experiențe nu sunt altceva moduri prin care sufletul individului se conectează la ”Sufletul Lumii”, adică la Inconștientul Colectiv. 

Richard Thompson, în cartea sa Alien Identities (1993) compară fenomenul OZN cu descrieri tradiționale ale contactului ”trans-uman” din folclor și religie și concluzionează că

cel mai important argument care leagă rapoartele OZN de realitățile paralele este că ambele implică ființe cu puteri magice similare și cu un mod similar de comportament.

Thompson arată că există similarități importante între unele rapoarte de răpire și experiențele extracorporale (ex: dedublările și călătoriile astrale) sau experiențele din apropierea morții, arătând că 

dovezile sugerează că ocupanții OZN pot opera atât pe nivelul fizicului cât și al subtilului…Ei se pot face vizibili la nivel fizic sau pot deveni invizibili.

În teza sa pentru acordarea Masteratului în Arte (Studii Religioase) la Universitatea Edith Cowan din Perth, Australia (lucrare numită Shamanism and Alien Abductions – A Comparative Study) Simon Brian Harvey-Willson a realizat un excelent studiu comparativ între experiențele șamanice descrise în literatura antropologică existentă și cele ale persoanelor care declară că au fost răpite de OZN-uri plecând de la declarațiile unui grup de 11 ”răpiți”. El a ajuns la concluzia că toate temele principale care apar în experiența OZN se regăsesc în experienșa șamanică. 

Un alt australian, ufologistul Bill Chalker remarca și el similarități importante între rapoartele răpirilor OZN și descrierile inițierilor șamanice din tradiția aborgenilor australieni: ambele implică ”capturarea” individului de către ființe stranii sau spirite celeste, urmate de o transportare a sa în locații supramundane, o interferență sau comunicare cu acele ființe, un dar, o cicatrice sau un implant primit de la acele ființe, o putere paranormala care se activează ca urmare a contactului etc (Chalker, Bill – Alien abductions: A shamanic perspective on UFOs. Nature & Health; 11(1), 20-26). 

În cea mai importantă lucrare scrisă vreodată despre șamanism (Șamanismul – Tehnicile arhaice ale extazului), Mircea Eliade descrie experiența unui șaman pe nume Basuto care și-a primit adevărata vocație într-o experiență în care a văzut acoperișul colibei în care locuia deschizându-se deasupra capului său și s-a simțit transportat în cer unde a întâlnit o mulțime de spirite. (John Mack și alți autori de literatură OZN descriu experiențe similare ale răpiților).

Uneori – ne spune Eliade –

zeii coboară în coliba șamanului…conversează cu șamanul și apoi îl transportă cu ei în cer.

Eliade chiar folosește cuvântul ”răpire” pentru a indica experiența șamanică. El spune:

Un bărbat sau o femeie poate deveni un vizionar în urma răpirii corporale de către spirite.

Tema zborului este foarte frecventă în rapoartele despre răpiri, este o temă centrală.

Alteori ”răpitul” ajunge în lumea subterană sau acvatică, la fel cum șamanul este transportat în lumea subterană. Uneori răpitul, la începutul experienței, aude anumite sunete neobișnuite sau este ”izbit de o lumină” foarte puternică, ceea ce este similar cu ceea ce se petrece în unele experiențe șamanice.

În ambele experiențe, persoana poate percepe tot felul de lumini deasupra locului în care se află. Experiențele se pot petrece plecând de la starea de veghe sau de la starea de vis. ”Răpitorii” au capacitatea de a-și schimba forma la voință și pot ”aranja” cadrul în care experiența răpitului se desfășoară.

Adesea, în experiența răpirii, anumite părți ale individului sunt extrase din corpul acestuia, sau anumite implanturi sunt introduse, ceea ce este similar cu experiența șamanului. Capacități paranormale pot fi dobândite în urma ambelor tipuri de experiențe. În plus, adesea descrierile ființelor întâlnite de șamani sunt foarte similare cu cele ale ființelor descrise de răpiți.

În societățile șamanice, persoanele care au astfel de experiențe au la dispoziție un cadru cultural care le susține convingerea că au pătruns într-un alt tărâm, într-o altă dimensiune și că au luat contact cu lumea spiritelor, dar ”contactații” din societățile non-șamanice – de cele mai multe ori – nu au un cadru ideologic în care să-și poată încadra experiențele. Ei fie le refulează, fie le distorsionează prin adaptarea lor la mitologia OZN nou-apărută în societatea modernă.

În literatura OZN se speculează adesea asupra caracterului benign sau demonic al acestor contacte. Deși unii ufologiști adoptă viziuni extreme (de exemplu Bud Hopkins, renumitul cercetător al fenomenului răpirilor OZN, considera că fenomenul este în întregime malefic și demonic în natura sa), mulți autori sunt de acord că ambele tipuri de percepție asupra fenomenului (și deci asupra entităților) există, ceea ce este în acord cu ideile tradiționale referitoare la natura entităților din lumea de dincolo. Pare să existe totuși o latură traumatică și decepționantă a experienței contactaților care este subliniată de mai mulți autori (ex John Keel) care, pare să fie specifică fenomenului OZN, deși nu știm până unde putem generaliza această percepție.

În concluzie, similaritățile acoperă toate punctele importante ale fenomenului ”răpiților”:

1. OZN-urile (sau ocupanții acestora, dacă putem spune așa) par a alege viitorii contactați la fel cum entitățile din alte lumi îi aleg adesea pe viitorii șamani. Există deci o afinitate specială a entităților cu răpiții!

2. Unele experiențe se produc în vise foarte realiste sau într-o stare alterată a conștiinței, în perfectă concordanță cu tradiția șamanică.

3. Persoanele ”răpite” se simt adesea transportate către locații celeste la fel cum șamanii ”călătoresc” sau ”zboară” către locații celeste sau subterane.

4. Experiențele OZN sunt descrise fie în mod apreciativ, fie depreciativ, iar ”extratereștrii” descriși de ”răpiți” sunt percepuți fie ”ca entități ”benefice”, fie ”ostile”. De multe ori primele experiențe de acest gen pe care o persoană le are implică o anumită teroare pe care subiectul o percepe. Aceste lucruri sunt în concordanță cu descrierile experiențelor șamanilor și ale entităților descrise de aceștia.

5. După experiența OZN, ”răpiții” trec adesea prin crize profunde la nivel fizic, psiho-mental sau/și spiritual, la fel ca viitorii șamani care trec prin procesul inițierii.

6. După experiențele lor, unii ”răpiți” se întorc cu o viziune total schimbată asupra vieții , la fel cum noii inițiați șamani își schimbă percepția asupra lumii.

7. După experiență, unii ”răpiți” dezvoltă puteri psihice, paranormale, dobândesc capacități vindecătoare.

8. Unii ”răpiți” pretind că primesc mesaje prin ”canalizare” (channeling), la fel cum șamanii (sau, începând din secolul al 19-lea, spiritiștii și spiritualiștii) canalizează și ei vocea, puterea, voința sau întreaga ființă a anumitor spirite cu care intră în contact.

9. Mulți autori de literatură ufologică, cercetători ai fenomenului OZN sau ”răpiți” nu consideră că răpitorii sunt extratereștri și nici nu leagă prezența și acțiunile acestora de prezența OZN-urilor, considerându-i doar niște misterioși ”vizitatori”, ”străini”, ”ființe spirituale”, ”spirite”, la unison cu abordarea șamanică.

Devine astfel mai ușor de înțeles de ce conștiința ”străinilor” este mai degrabă o prelungire a propriei noastre conștiințe, decât o formă diferită de conștiință. Această conștiință poate fi deci accesată de om și nu are de-a face cu o realitate separată. ”Răpitul” ar putea fi un fel de șaman modern în devenire, o persoană care trece printr-un fel de inițiere șamanică sau printr-o experiență similară cu a șamanului.

Dacă șamanul abordează însă experiența sa ca parte a unui proces de cunoaștere, pentru un ”contactat” experiența poate fi doar un ”accident”, un contact neașteptat și necontrolat cu o parte neintegrată încă a unei realități superioare.

Nu știm încă dacă toate experiențele răpirilor trebuie neapărat corelate cu fenomenul OZN sau dacă vorbim despre două fenomene separate. Cu toate acestea, dacă realizăm această corelație, este clar că fenomenul răpirilor dobândește ample conotații religioase și că fundamentele relației omului cu entitățile ”străine” cu care acesta are contact sunt aceleași care au animat multe dintre experiențele mistice ale omenirii.

Adepții teoriei vizitării extraterestre vor însă să ne convingă că aceste entități sunt ființe de pe alte planete. Ei inversează întreaga mitologie tradițională și generează o deviere a sentimentului religios către ”frații noștri spațiali” cărora le atribuie toate puterile magice și calitățile care, în toate tradițiile lumii, erau atribuite în mod natural entităților supramundane. Ei alimentează astfel o nouă credință mistică, o nouă religie, dar una total neancorată în filonul tradițional.