În ufologie, ipoteza psiho-socială (abreviată PSH, după denumirea englezească) argumentează că foarte multe rapoarte OZN pot fi cel mai bine explicate prin mijloace psihologice sau sociale. Ea arată că cele mai multe rapoarte OZN au explicații foarte convenționale (ele sunt obiecte celeste, lumini de avioane, baloane, fenomene meteorologice, alte lucruri greșit intepretate sau chiar falsuri grosolane), dar care – datorită atmosferei emoționale și a convingerilor generale ale observatorilor – sunt distorsionate și transformate în altceva.

Ipoteza devine și mai necesară atunci când o mulțime de indivizi pretind că au avut întâlniri de gradul 3 cu extratereștri de pe Venus sau Marte (ambele planete fiind nelocuite) sau când există un fenomen de o atât de mare amploare cum ar fi cel al contactaților prin channeling (persoane care pretind că se află în legătură telepatică cu ființe de pe alte planete), adică tot felul de situații care pot fi explicate mult mai bine prin diverse impregnări culturale și religioase, halucinații, vise vizionare, fantezie debordantă sau prin alte procese mentale.

Observarea acestei tendințe foarte răspândite de a folosi fantezia pentru a distorsiona atât de tare rapoartele și implicațiile fenomenului OZN întărește concluzia că Ipoteza Extraterestră (ETH) este falsă și nenecesară și – potrivit legii lui Occam – probabil incorectă!

Ipoteza psiho-socială este foarte răspândită printre ufologiștii din Franța și Marea Britanie. Este deci important de înțeles că Ipoteza Psiho-Socială (PSH) a fost dezvoltată ca răspuns la Ipoteza Extraterestră (ETH), dar – spre deosebire de cei care adoptă un scepticism radical cu privire la această ipoteză – nu consideră că fenomenul OZN în sine nu este real!

Cu toate acestea ea afirmă că dacă mitul popular al vizitării Pământului de navele extraterestre nu ar fi existat, ar fi fost considerat de la sine înțeles faptul că rapoartele OZN erau generate de observații ale unor obiecte zburătoare neobișnuite sau ale unor fenomene naturale și că imperfecțiunile percepției umane și ale memoriei puteau justifica anumite detalii stranii sau inconsistențe din rapoarte. Nimeni n-ar fi argumentat faptul că apariția unor obiecte aeriale stranii este o dovadă a vizitării Pământului de extratereștrii, decât dacă ar fi existat suficiente motive de a face asta!

Mulți critici ai acestei ipoteze (PSH) presupun din start că ea și-ar fi propus să explice toate rapoartele OZN, dar nu acesta este adevărul! Scopul acestei ipoteze este de a dezbrăca fenomenul de elementele psihologice și mitologice care îl învăluie, astfel încât doar faptele să rămână în ecuație.

Asta pentru că ceea ce începe adesea doar ca o serie de observații a unor fenomene aeriene neobișnuite se transformă, de regulă, într-o năucitoare mitologie stelară și într-un amestec de false interpretări și credințe desprinse din câteva mituri OZN la modă, atrăgând o mulțime de șarlatani, fanteziști și creduli care transformă fenomenul într-un adevărat scenariu science-fiction. Și, adesea, valurile de rapoarte care leagă OZN-urile de vizitarea extraterestră sunt puse în relaâie cu momentele de mari schimbări sociale sau în perioadele de criză economică și guvernamentală.

Scopul acestei ipoteze nu este deci acela de a arăta că evenimentele neobișnuite de tip OZN nu se petrec deloc, ci de a descoperi adevărul despre ele prin separarea lor de imaginație și de interpretări greșite. Și pentru asta nu este nevoie de teorii psihologice și psihosociale complicate; de cele mai multe ori bunul simț comun este suficient.
Ipoteza Psihosocială este implementată pentru a arăta felul în care rapoartele OZN sunt mult prea ușor ”potrivite” într-o mitologie deja existentă.

Multe se pot spune despre integritatea și obiectivitatea martorilor, dar, cu toate acestea, integritatea și obiectivitatea ufologiștilor (adică a acelor persoane care pretind că studiază temeinic fenomenul) este cel puțin la fel de importantă. O devoțiune față de Ipoteza Extraterestră (așa cum manifestă mulți ufologiști și interpreți contemporani ai fenomenului) conduce la tendința de a răstălmăci faptele pentru a se potrivi ideilor preconcepute și fundamentate pe dorințele, așteptările și convingerile la care anumite persoane aderă.

Se afirmă astfel că marele mister nu este legat de natura fenomenului, ci de efectele pe care zvonurile generate de adepții ipotezei extraterestre le generează la nivel global!

Efectul literaturii science-fiction asupra ipotezei extraterestre
Bertrand Méheust, un sociolog francez, a început un studiu influent asupra paralelismului dntre mitologia OZN și literatura SF atunci când a dat peste o nuvelă fantastică a lui Jean de la Hire, apărută în 1908 și numită Roata de Lumină, în care personajele principale se trezesc ridicate de o rază luminoasă într-un disc zburător strălucitor înconjurat de un halou de lumină. Această descoperire l-a stimulat pe sociolog să caute mai multe astfel de paralele în literatura SF dinainte de 1947 – data ”oficială” de la care primele argumente consistente pentru ipoteza extraterestră au început să prindă contur.

Spre surprinderea sa, Méheust a descoperit câteva zeci de astfel de narațiuni care includeau efecte fantastice cum ar fi câmpuri de forță invizibile, mesmerism, materializare și dematerializare, teleportare, trecerea prin ziduri, entități care levitează, raze luminoase care vin de la obiecte celeste, adică o mulțime de dovezi care atestă faptul că aceste aspecte preexistau în literatura SF cu mult înainte ca ele să fie apoi integrate în mitul farfuriei zburătoare.

Ce este și mai interesant este că toate acestea amintesc mai mult de vechile mitologii oculte decât de ceea ce ar fi rezonabil să așteptăm de la ceva creat pe baza unei tehnologii a viitorului!

Meheust a găsit și povestiri SF despre umanoizi care vizitează pământul pentru o mulțime de motive care se regăsesc apoi și în gândirea OZN ulterioară: fie doresc să ne spioneze, fie să experimenteze pe noi, fie să se împerecheze cu noi, fie să șlefuiască umanitatea, fie să ne ajute în evoluție, fie să ne invadeze, fie să ne țină lecții despre istoria universului și despre nevoia de a trăi în pace.

El a arătat că multe dintre speciile de vizitatori descrise actualmente în mărturiile contactaților, existau anterior în scrierile SF din era Gernsback (1926-1936), adică cu peste două decenii înainte de rapoartele despre extratereștri ale primilor contactați.

”Cenușii” – de exemplu – sunt acum în mod corect înțeleși ca fiind un stereotip, în mare parte și pentru că Hugo Gernsback, editorului primei publicații science-fiction din lume, a cerut scriitorilor săi să compună povești în care evoluția viitoare ar face ca ființele să dezvolte creiere mari și corpuri atrofiate din cauză că puterile mintale și accesul la tehnologie făceau ca mușchii să devină irelevanți pentru supraviețuire. Gernsback a făcut asta datorită fascinației sale pentru H.G. Wells, care pare a fi fost primul care a dezvoltat o astfel de logică a unei evoluții degenerative în cartea sa Războiul Lumilor (War of the Worlds) din 1898.

Mai târziu, filme cum ar fi cel al lui Spielberg – Întâlniri de gradul 3 (Close Encounters of the Third Kind) din 1977 au modificat stereotipul adăugând caracterelor ochi complet negri și nasuri foarte subțiri, iar asta s-a reflectat fidel în descrierile făcute ulterior de contactați. Publicul a trăit cu impresia că reprezentările extratereștrilor din filmul lui Spielberg au fost realizate după descrierile rezultate din investigațiile OZN; în fapt, echipa de design a filmului a primit doar instrucțiuni foarte sumare ca personajele să fie scunde și cu capul mare. Cu toate acestea, modelul extraterestrului din film s-a reflectat ulterior într-un stereotip prezent într-o mulțime de rapoarte ale ”contactaților”.

Cercetări au fost făcute și în sfera clișeelor horror și a descrierilor reptoizilor și a insectoizilor prezenți în descrierile unor contactați sau ideologi New Age (ex: David Icke etc); aceste reprezentări existau și ele în literatura SF anterioară ideologiei extraterestre.

Un alt cercetător francez, Michel Meurger a prezentat un studiu istoric detaliat care extinde concluziile lui Méheust și arată că există o continuitate între ororile medicale povestite în rapoartele legate de răpirile OZN – pe de o parte și poveștile SF despre experimentele unor savanții nebuni și propaganda anti-vivisecție din secolul al 19-lea – pe de altă parte.

Un alt ufologist francez redutabil, Jacques Vallee a fost printre primii care a remarcat faptul că efectele electromagnetice asociate cu OZN-urile sunt descrise în piese SF mai vechi, cum ar fi cele ale lui Arthur Koestler sau în prima nuvelă despre farfuriile zburătoare – cea a lui Bernard Newman (Farfuria Zburătoare / The Flying Saucer) din 1948.

 

De ce farfurii zburătoare și nu elefanți roz zburători ?

Una dintre cele mai importante contribuții ale contribuției Ipotezei Psihosociale la înțelegerea efectelor sociale și psihologice ale fenomenului a plecat de la ghicitoarea propusă în 1977 de J. Allen Hynek:

De ce farfurii zburătoare? De ce nu cuburi zburătoare sau piramide zburătoare, sau de ce nu elefanți roz zburători sau clădiri zburătoare, raportate din 100 de țări diferite? Întradevăr, dacă rapoartele OZN ar fi în întregime rezultatul unei imaginații exacerbate, de ce nu avem sute, posibil mii de tipuri de rapoarte total și radical diferite, de vreme ce oamenii din culturi diferite își lasă liberă imaginația lor, care altminteri este condiționată local?

Istoricul curentului OZN David Jacobs a înfățișat dilema în felul următor:

În literatura sau în filmele SF sau în cultura populară în general nu a existat precedent pentru aparența sau configurația obiectelor care au apărut începând cu 1947 [data primului raport OZN modern realizat de Kenneth Arnold- n.trad]. Ele nu semănau cu ciudatele rachete sau nave spațiale din literatura SF anterioară.

Afirmația lui Jacobs nu este chiar corectă. Au existat astfel de precedente, doar că au fost destul de puține. Totuși ceea ce a apărut după 1947 nu a semănat – ca amploare – cu nimic din ceea ce a fost înainte.

Martin Kottmeyer – unul dintre proponenții Ipotezei Psihosociale – a dezlegat misterul. Studiind un memoriu care a fost a citit cu ocazia primului congres internațional OZN din 1977, lui Martin i-au căzut ochii pe o declarație a lui Kenneth Arnold și a fost intrigat de faptul că acesta afirmase tranșant că obiectele văzute de el nu erau circulare!

Arnold se plângea de faptul că declarația lui reală a fost deformată de un reporter al Agenției Associated Press pe nume Bill Bequette și că eticheta ”farfurie zburătoare” a aparținut de fapt acestui reporter care, prin articolul său, a generat un grad mare de neînțelegere în rândurile populației. Când Bill Bequette i-a cerut lui Arnold s[ descrie modul în care obiectele zburau, Arnold i-a răspuns:

Aveau o mișcare eratică, asemenea unei farfurii pe care o scapi într-o apă curgătoare.

Deci Arnold realizase o analogie menită să descrie mișcarea obiectelor, nu forma lor!

În raportul său scris și trimis Forțelor Aeriene ale Armatei SUA, Arnold desenase formele luate de unul dintre cele 9 obiecte văzute de el: ele nu sunt, în nici un caz, circulare sau rotunde, așa cum arată farfuriile. Tocul de pantofi sau scarabeul ar fi analogii mult mai adecvate pentru acea forma ciudată și neelegantă a obiectului, decât farfuria!

Implicația logică că asocierea OZN-urilor cu farfuriile este eronată a însemnat o schimbare majoră de paradigmă pentru Kottmeyer. Toate persoanele care, în același an 1947, dar ulterior lui Arnold, au raportat obiecte zburătoare circulare de forma unui disc sau a unei farfurii (82% din 853 de cazuri consemnate de cercetătorul Ted Bloecher) și-au bazat așteptările pe o eroare, pe un zvon jurnalistic.

Ei nu văzuseră ceea ce Arnold a văzut, ci ceea ce li s-a spus că Arnold a văzut!

Acest zvon a configurat fenomenul OZN pentru deceniile care au urmat, menținând această formă dominantă prin cultură, proiectând-o în imageria cinematografică și fotografică, în mărturiile contactaților sau răpiților etc. Poate fi găsită în aproape toate cazurile OZN celebre! Nemaivorbind de faptul că, până în 1947, nu a existat nicio mărturie a vreunei observații OZN realizate în masă, dar după cazul Kenneth Arnold acestea au apărut și s-au înmulțit exponențial!

Descoperirea lui Kottmeyer, publicată mai întâi în 1988, are un impact major! Semnificația sa este exprimată chiar de autor:

Implicațiile acestei erori jurnalistice sunt uimitoare până la extrem! Ea nu doar că demonstrează, într-un mod lipsit de ambiguitate, originea culturală a întregului fenomen al farfuriilor zburătoare, ci ridică un paradox de prim ordin în orice încercare de a interpreta fenomenul ca extraterestru: de ce și-ar reface extratereștrii design-ul navelor lor pentru a se conforma erorii lui Bequette?

De fapt, în toate descrierile obiectelor neidentificate văzute pe cer înainte de 1947, formele care ar putea aduce a farfurie ocupă un procentaj total nesemnificativ! Este clar că mentalitatea colectivă cu privire la forma a ceea ce era observat pe cer a fost formată în mod fundamental de știrea de presă care a umplut paginile ziarelor din acea perioadă.

Carl Gustav Jung a analizat și el fenomenul OZN și este astăzi considerat părintele ipotezei psiho-sociale, precum și unul dintre fondatorii explicației paranormale a fenomenul OZN. Deși în comunitatea ufologilor a circulat multă vreme zvonul conform căruia Jung ar fi fost adeptul ipotezei extraterestre, această afirmație a fost demontată atât de el cât și de discipolii săi. El a admis faptul că unele rapoarte OZN par a fi reale și că OZN-urile par a produce și efecte fizice, dar a fost interesat mai mult de latura psihologică a fenomenului, considerând OZN-urile aspecte arhetipale ale Inconștientului Colectiv.

În 1957, editorul ziarului New Republic , Gilbert A. Harrison a dorit să afle perspectiva lui Jung asupra fenomenului OZN. Jung i-a scris următoarele:

Problema OZN-urilor…este una fascinantă, dar este pe cât de fascinantă, pe atât de controversată, de vreme ce, în pofida tuturor observațiilor despre care am auzit, nu există nici o certitudine cu privire la natura lor reală.

 

Pe de altă parte, există un material impresionant care indică aspectul mitologic sau legendar al fenomenului. De fapt aspectul psihologic implicat este atât de impresionant, că aproape că ne pare rău că OZN-urile par totuși reale. Am urmărit literatura de specialitate atât cât am putut și se pare că ceva a fost văzut și confirmat de radar, dar nimeni nu știe exact ce este observat.

Jung postula că, în adâncul nostru, în centrul ființei noastre (chiar și în cazul persoanelor foarte raționale și ateiste) există o profundă tânjire religioasă, o dorință de comuniune cu o realitate mai vastă; din această perspectivă, mitul modern al farfuriei zburătoare exprimă un act de compensare pe care inconștientul colectiv îl realizează sincronistic prin proiecția unor halucinații legate de OZN-uri și de ființele care le pilotează.

Negând știrea, publicată în 1958 într-un ziar englezesc, potrivit căreia și-ar fi exprimat convingerea în originea extraterestră a OZN-urilor, Jung a constatat un aspect care, deși aparent banal, este remarcabil din punct de vedere psihologic:

În rândul populației, știrile care afirmă existența OZN-urilor sunt binevenite, pe când scepticismul este nedorit. A crede că OZN-urile sunt reale convine opiniei publice generale, în timp ce neîncrederea este descurajată…chiar și acest fapt remarcabil merită interesul comunității psihologilor!

Ipoteza psiho-socială demontează ipoteza extraterestră demonstrând că mărturiile martorilor oculari și contactaților sunt viciate de filtre prefabricate absorbite inconștient din ambianța culturală pre-existentă, iar sursele pentru întreaga imagerie și pentru majoritatea miturilor moderne asociate în prezent cu vizitarea extraterestră a Pământului au existat cu mult înainte ca aceste descrieri să înceapă să apară!

Nimic nou sub Soare!

 

Referințe:

Jacobs, David M. – The New Era of UFO Research, 1987, Pursuit #78

Jung, Carl G. – Flying Saucers: A modern Myth of the Things Seen in the Sky, 1979, Princeton University Press

Kottmeyer, Martin – Entirely Unpredisposed-The Cultural Background of UFO Abduction Reports, 1990, Magonia