Festinger citise într-un ziar local un articol numit Prophecy from planet Clarion call to city: flee that flood în care se vorbea despre o predicție apocaliptică realizată un grup New Age numit The Seekers (Căutătorii). Acest cult a fost înființat de Dorothy Martin (1900-1992), o gospodină din Chicago care pretindea că primește mesaje prin channeling și scriere automată de la niște extratereștri de pe planeta (fictivă) Clarion numiți Gardienii (în special de la unul numit Sananda – o figură ”celebră” astăzi în rândul channellerilor, identificat cu Iisus Christos).

Martin (foto deasupra) era influențată puternic de teozofism și de Dianetica lui Ron Hubbard (care mai târziu s-a transformat în Scientologie). Ea spunea că a fost înștiințată de extraterestrul Sananda că, înainte de răsăritul Soarelui din 21 decembrie 1954, lumea urma să se sfârșească printr-un mare potop și că doar membrii grupului urmau să fie salvați de o farfurie zburătoare, oferind și detaliile producerii cataclismului, motivele pentru producerea acestuia și indicând maniera în care urma să se producă salvarea. Ei urmau să fie duși pe o altă planetă, instruiți de extratereștri, iar apoi readuși pe Pământ pentru a instaura o Nouă Eră în evoluția umanității, un Nou Pământ.

[Trebuie spus că, mai târziu, grupul sinucigaș Heaven’s Gate a avut o idee similară: membrii cultului urmau să fie salvați de o navă extraterestră în timp ce Pământul trebuia să treacă printr-o ”reciclare”… Aceste idei parcă ”plutesc” ani și ani în ambianța mentală întreținută de aceste culte OZN astfel încât ideologii lor să le poată mereu accesa, refolosi, adapta și reîncadra în noi profeții cu privire la ”evenimente” extraterestre sau apocaliptice extraordinare].

Căutătorii găsiseră deja ceea ce căutau! Ei au acționat decis în direcția viziunii lor: și-au lăsat familiile, școlile și serviciile, și-au donat banii și posesiunile pentru a se pregăti de marea plecare. La data anunțată, membrii grupului (cu Festinger infiltrat printre ei) s-au adunat în așteptarea potopului și a navelor extraterestre. Orele treceau și nerăbdarea devenea tot mai mare: ei așteptau ca o ființă extraterestră să bată la ușă și să-i escorteze la nava spațială care-i aștepta.

Evident, nimic din toate acestea nu s-a petrecut! După câteva ore de tăcere stânjenitoare, a anunțat grupul că a primit un mesaj prin care extratereștrii mulțumeau grupului pentru că ”a emanat atât de multă lumină încât Dumnezeu a decis să salveze lumea de la distrugere”.

În mod revelator pentru studiile lui Festinger, grupul nu s-a dezintegrat, iar credința nu a fost abandonată ci, din contră, a devenit mai puternică. În pofida unui neinteres anterior pentru publicitate, grupul a început acum să caute publicitatea desfășurând campanii pentru a-și răspândi credințele pe scară largă.

După o vreme, Dorothy Martin a început să colaboreze îndeaproape cu un alt contactat și lider de cult celebru numit George Hunt Williamson și cu grupul acestuia (Frăția celor 7 Raze / Brotherhood of the Seven Rays) derivat din ideile teozofiste.

Mai târziu și-a luat un alt nume: Sora Thedra, iar în 1965 a înființat un alt cult OZN: Asociația lui Sananda și Sanat Kumara, prin care a continuat să practice channelingul și să promoveze învățăturile ”maeștrilor ascensionați” (asociația este activă chiar și astăzi). Multe dintre ideile care se regăsesc azi în mesajele răspândite de channelleri provin de la aceste culte în care gospodina telepată a activat cândva sau pe care le-a înființat.

Cum funcționează disonanța cognitivă?

Teoria disonanței cognitive se referă la consecințele psihologice ale unor așteptări neconfirmate. Festinger a dorit să vadă cum fac față adepții unei astfel de convingeri atunci când se confruntă cu negarea ei evidentă și a observat că renunțarea la convingere devine extrem de dificilă mai ales atunci când persoanele aflate sub influența acesteia au investit foarte mult pentru a o susține.

Într-o astfel de situație, mintea este procupată să rezolve conflictul puternic care apare, iar soluția găsită – așa cum Festinger a remarcat – este adesea una paradoxală! ”Pentru persoanele în cauză”, scria Festinger, ”a tolera disonanța este mai puțin dureros decât a abandona convingerea și a admite că greșesc”. Opțiunea este de a-i convinge și pe alții din afara grupului de validitatea premisei lor inițiale, adică de a căuta un suport social pentru credința lor. Ei găsesc o soluție de rezolvare a conflictului în creșterea numărului de noi adepți atrași sau în obținerea suportului cuiva important.

Festinger scria:

dacă din ce în ce mai mulți oameni pot fi convinși că sistemul respectiv de convingeri este corect, atunci în mod clar el trebuie să fie corect… Dacă prozelitismul are succes atunci, prin creșterea numărului de aderenți și prin înconjurarea cu suporteri, adeptul reduce disonanța până la punctul la care poate trăi cu ea.

În acest caz, Festinger estima – anterior datei previzionate a apocalipsei OZN – că dacă, la confruntarea cu eșecul predicției, Dorothy Martin va adăuga elemente de consonanță prin care să-i convertească și pe alții, atunci amploarea disonanței sale, apărută după infirmarea predicției, va fi redusă.

Asta s-a și petrecut! Așa cum Festinger și colegii săi au prezis, infirmarea predicției a fost urmată de un efort entuziast de convertire a altora pentru a căuta astfel suportul social și a diminua suferința produsă de infirmarea predicției. Nu în ultimul rând, eventuala reacție de respingere din partea persoanelor pe care ei doreau să le convertească a început să fie interpretată ca o confirmare a validității credinței lor!

Evident, Festinger nu afirmă că orice predicție eșuată conduce la o astfel de dinamică a grupului de adepți. El a indicat 5 condiții necesare pentru ca persoana să devină un adept și mai fervent după un eșec indicat prin infirmarea convingerilor sale: 

1. Credința respectivă trebuie să fie întreținută cu o profundă convingere și să aibă relevanță în acțiune, adică în ceea ce adeptul face, în comportamentul său.

2. Persoana care are acea credință trebuie să se fi dedicat ei, adică, de dragul credinței sale, trebuie să fi făcut niște acțiuni importante (sau afirmații publice) care sunt dificil de anulat. În general, cu cât acele acțiuni sunt mai importante, cu atât sunt mai dificil de retras și cu atât mai mare devine devotamentul persoanei față de credința sa.

3. Convingerea trebuie să fie suficient de specifică și suficient de orientată către lumea reală, către societate, astfel încât evenimentele să poată invalida fără echivoc credința (ea trebuie deci să poată fi falsificată).

4. Dovada care infirmă convingerea trebuie să apară și trebuie să fie recunoscută de individul care are credința respectivă.

5. Individul trebuie să aibă suport social. Un individ izolat nu va putea suporta efectul invalidant al dovezii specifice care apare. Dacă însă persoana în cauză este membră a unui grup de persoane convinse care se pot susține una pe cealaltă, credința respectivă poate fi menținută, iar adepții au adesea tendința de a face prozelitism pentru a convinge non-membri că credința lor este autentică.

Lucrarea lui Festinger a trecut inițial neobservată. Totuși, de-a lungul timpului, odată ce impactul social al cultelor milenariste a devenit din ce în ce mai mare, tot mai mulți oameni de știință au început să ia în considerare teoria disonanței cognitive.

Ca oricare altă teorie din psihologia socială și aceasta poate fi parțial contrazisă prin contraexemple care arată o altă direcție a desfășurării evenimentelor, asta pentru că există o mulțime de cauze și factori interdependenți care nu pot fi replicați de la un caz la altul.(Psihologia socială este probabil cea mai puțin științifică și cea mai controversată ramură a psihologiei). 

Este clar cu nu toate grupurile care promovează sau previzionează evenimente extraordinare sau apocaliptice pentru umanitate experimentează un grad mare de disonanță sau se apucă să atragă noi adepți după infirmarea credinței lor. Cu toate acestea, deși au existat și alte teoretizări și explicații ale motivațiilor și proceselor aferente confruntării unui cult cu eșecul unei doctrine (ex Diana Tumminia (ed.) – How Prophecy Lives, Timothy Jenkins – Of Flying Saucers and Social Scientists etc) totuși abordarea lui Festinger a deschis o poartă importantă către înțelegerea psihologiei cultelor.

Din observațiile mele, cei mai mulți adepți ai unor astfel de previziuni cu încărcătură și semnificație socială nici măcar nu ajung la acest nivel de disonanță! Ei se conving încă din start (și încearcă să-i convingă și pe alții) că predicțiile lor sunt divin inspirate (adică vin de la Dumnezeu, de la îngeri, sau de la extratereștri (pe care aceste culte îi divinizează!) etc), dar că rezultatul depinde, în ultimă instanță, de oameni, de acțiunile lor, de mobilizarea lor, de nivelul lor de conștiință și de liberul lor arbitru, așa că lipsa de confirmare a predicției (sau invalidarea ei) este rapid reîncadrată ca succes.

Ei se protejează din start împotriva suferinței și umilirii pe care ar putea-o resimți după ce credința lor ar fi invalidată prin faptul că-și construiesc o altă convingere sau justificare: aceea că invalidarea predicției lor are de-a face cu faptul că el, grupul din care face parte sau oamenii în general au făcut (sau n-au făcut) ceva pentru asta și că, în final, avertismentul sau previzunea lor a fost de bun augur, iar ei și-au făcut datoria divină de a anunța.

Uneori este destul ca o persoană importantă pentru ei să fie de acord cu sistemul lor de credințe sau cu previziunea lor: asta pare sa le valideze convingerea și să-i scutească de suferința de a face față eșecului. Adepții unui astfel de cult întorc mereu capul către respectiva persoană importantă: dacă autoritatea percepută a acestuia este foarte mare, o validare din partea sa este suficientă pentru a le mai scădea din angoasă și pentru a le restabili încrederea șifonată.

În plus, unele dintre aceste grupuri au mecanisme compensatorii foarte importante. Există adesea ceva foarte atrăgător în restul doctrinei lor cu privire la predicția în cauză care face ca eșecul acesteia să fie perceput doar ca un aspect marginal. Sau se poate ca însăși predicția sau activitatea mai neobișnuită centrată pe acea predicție să fie un aspect marginal în doctrina de ansamblu a grupului, doctrină care include elemente – de regulă, spirituale – pe care adepții și le-au confirmat anterior.

Dacă membrii grupului au avut deja confirmări pentru valabilitatea altor credințe promovate în sânul grupului, este puțin probabil că vor fi afectați în mod radical de eșecul unui sistem particular de credințe corelat cu acea predicție. Aceste confirmări ”colaterale” funcționează ca niște ”ancore” psihologice care mențin adeptul (sau întregul cult) în credința sa defectuoasă, în pofida tuturor evidențelor care afirmă contrariul.

În studiile sale asupra cultelor care promovează astfel de convingeri, Robert Levine (The Power of Persuasion: How We’re Bought and Sold / Puterea persuasiunii: Cum suntem cumpărați și vânduți) arată că membrii acestor culte nu sunt neapărat oameni cu probleme psihice sau fanatici religioși. El arată că mulți sunt atrași de ceea ce ei percep a fi o comunitate iubitoare.

Una dintre ironiile cultelor este aceea că cele mai demente grupuri sunt adesea compuse din persoanele cele mai iubitoare,

afirmă Levine.

Nici inteligența sau capabilitățile acestor persoane nu trebuie puse neapărat la îndoială. Așa cum cazuistica arată, mulți membri sunt persoane cu un grad ridicat de inteligență, având profesii sau poziții foarte apreciate. Ei ajung însă să îmbrățișeze credințe cu totul și cu totul ieșite din limitele bunului simț.

Evident, aceste persoane nu ajung la convingerile lor peste noapte! Nimeni nu aderă direct la o credință de genul:

Era prezentă se încheie, o Nouă Eră se apropie și lumea va fi reînnoită, de aceea trebuie să te sinucizi pentru ca astfel să poți translata într-o nouă dimensiune cu ajutorul unei nave spațiale de pe Sirius camuflată de o cometă!

(așa cum au ajuns să creadă cei din cultul Heaven’s Gate).

Această devoțiune este cultivată treptat cu ajutorul unor alte credințe și adesea este întărită de felul în care promotorii acestor credințe sunt percepuți: de regulă ei apar ca persoane plăcute, oneste și cu o anumită autoritate (manifestată, de regulă, prin cunoaștere superioară, forță și experiență spirituală), împlinind astfel cele trei calități aristoteliene necesare pentru ca un discurs să fie credibil (caracter, emoție și argument).

Aceste persoane își modelează – conștient sau inconștient – comportamentul, atitudinea și aparițiile pentru a avea un impact cât mai mare asupra grupului. Ei copiază limbajul ”spiritual” sau „ezoteric” la modă, imită adeseori tonul vocii sau ritmul vorbirii unor persoane percepute public ca fiind înțelepte și de succes, pomenesc câteva date științifice sau sociale evidente care trezesc emoția, alternează blândețea cu autoritatea și declară mereu că au viziuni, că primesc mesaje telepatice, că au anumite capacități paranormale, că ”simt” lucruri subtile etc.

Confruntați cu dovada clară a invalidării credințelor lor, adepții au adesea tendința de a raționaliza situația sau de a-și ajusta convingerile ca urmare a apariției unor noi dovezi etc. Raționalizarea este un mecanism de apărare (manifestat conștient sau inconștient) care presupune justificarea logică a unor credințe, motivații și comportamente neacceptabile sau iraționale în scopul de a evita confruntarea cu adevărata explicație (pe scurt înseamnă inventarea de scuze).

Vedem această tactică la mulți adepți care fac astfel de predicții. În rândul religiilor OZN mi se pare interesant modul în care, în pofida tuturor dovezilor care arată că întregul lor sistem de credințe este bazat pe falsuri, minciuni sau iluzionare, sau că predicțiile realizate de aceste culte nu se împlinesc, totuși membrii acestor culte nu încetează activitățile ci, din contră, devin chiar mai activi.

Poți arăta acestor adepți – pe cale rațională – că credința lor este invalidă în absolut toate punctele sale esențiale și totuși ei se vor agăța cu o și mai mare determinare de convingerea lor! Ei compensează neplăcerea dată de invalidarea credințelor și de lipsa confirmărilor cu activități menite să-i convingă pe alții. Ei fac tot posibilul pentru a obține suportul altora, sunt cei mai buni misionari: planifică și promovează conferințe, constituie grupuri de suport și de împărtășire a experiențelor, solicită relatări despre ”trăirile subtile” pentru a-i convinge și pe alții de autenticitatea credințelor lor , înființează asociații de promovare a credințelor în cauză etc etc. Cu alte cuvinte ei fac tot ce pot pentru a compensa o lipsă!

Acest fenomen s-a petrecut recent și cu ocazia isteriei colective legate de 21 decembrie 2012. Absolut nici una dintre predicțiile realizate de adepții fenomenului 2012 nu s-a împlinit (asta era evident din start, pentru că toate argumentele lor erau total false: nu a existat nici ”sfârșitul calendarului maiaș”, nici vreo ”aliniere galactică”, nici ”sfârșitul undei timpului”, nici intrarea Pământului în ”centura de fotoni”, nici inversarea polilor etc). Nu a sosit Nibiru, nu au sosit nici extratereștrii, nu am avut 3 zile de întuneric, timpul subiectiv nu a ajuns la zero, nu am întrat într-o altă dimensiune, nu am început să avem trupuri eterate sau strălucitoare, nici ”capacitatea de a vedea în toate direcțiile”, nici nu a căzut sistemul bancar, nici elita mondială , nici nu am avut măcar semne că ceva s-ar petrece în această direcție etc.

Cu toate acestea adepții acestor teorii continuă să le promoveze și să facă astfel noi adepți (oameni care nu realizează că aceste teorii și predicții sunt repetate- și reportate! – aproape an de an de mai bine de o jumătate de secol încoace și adăpate din același curent al speranțelor fantasmagorice care nu are nimic de-a face cu spiritualitatea!). Ei iși împrumută susținerea unii altora și își reportează nevoia lor de validare a așteptărilor lor mereu la o dată ulterioară, ceea ce mă face să intuiesc că nu vom scăpa niciodată de această ideologie!

Din păcate, activitatea compensatorie frenetică generată chiar prin mecanismele disonanțelor cognitive resimțite de acești adepți pune treptat bazele unei noi religii mondiale (una de-a dreptul aberantă: religia OZN sau extraterestrismul) cu care – tot din păcate! – va trebui să ne obișnuim de acum înainte pentru tot restul vieților noastre!

Nu în ultimul rând, această nouă religie este astăzi amestecată – mai mult sau mai puțin voluntar – cu tot felul de scenarii politice, militare, cu experimente sociale și științifice, cu tot felul de teorii ale conspirației, cu fenomene astronomice și meteorologice și cu o adevărată paranoia media, ceea ce – în viziunea mea- o face cea mai periculoasă formă de credință existentă, una care -dincolo de faptul că se bazează pe o serie neîntreruptă de falsuri și înscenări – poate fi (și este deja) folosită pentru a manipula într-un mod nebănuit umanitatea!

Neîntâmplător, bazele ideologice ale acestui nou curent religios au fost puse de aceleași grupări care au generat ideologia utopică a Noii Ordini Mondiale (sau a Noii Ordini a Erelor)!