Păi nu e chiar simplu de dat un răspuns! Se pare că există câteva zeci de astfel de federații, parlamente, comitete și comisii galactice și toate ne sunt înfățișate ca fiind reprezentate pe Pământ prin emisari și împuterniciți care promovează Religiile OZN.

Nu e nevoie de un mare efort de înțelegere pentru a realiza faptul că toate aceste ”forme de organizare” interplanetară sunt creația imaginației bogate a acestor ‘contactați’! Toate își au originea – din punctul de vedere al conceptualizării – în nuvele SF scrise la începutul secolului ( cum ar fi seria Lensman din 1934 a lui Edward Elmer “Doc” Smith, cu a sa Patrulă Galactică; seria Impire din 1950 a lui Isaac Asimov, cu al său Imperiu Galactic sau Dune a lui Franck Herbert din 1965 ), în speculațiile teozofico-masonice despre Marea Lojă Albă de pe Sirius sau în seriale sau filme de succes cum ar fi Star Trek (care, încă din 1964, a dezvoltat în amănunțime scenariul în jurul așa-numitei Federații Unite a Planetelor) sau Star Wars (care pomenește de Republica Galactică și de Federația Galactică a Liberei Alianțe).

Menționez, în continuare, în ordine alfabetică, câteva astfel de ”federații” prezente în discursul mesagerilor decepției.

Comandamentul Asthar (Ashtar Command) – un presupus guvern extraterestru (condus de așa-numitul Ashtar – o ființă din planul eteric, “supremul director executiv al tuturor programelor pentru Pământ”, ”comandant a milioane de extratereștri”), menit să monitorizeze activitățile de pe Pământ, să ofere suport material și spiritual pământenilor și să contribuie la instaurarea unei ”Noi Ere de Aur și Lumină”, să curețe și să ridice vibrația pământenilor și să avertizeze omenirea în legătură cu pericolul atomic.

Conceptul a fost folosit de un număr mare de chaneleri influenți (ex: Elouise Moeller), dar își are originea în mesajele lui George Van Tassel din anul 1952. Acești channeleri prevesteau iminenta aterizare pe Pământ a armadei OZN conduse de Ashtar, în scopul protejării și ghidării umanității.

Eșecul public inițial al predicțiilor referitoare la intervenția salvatoare a lui Ashtar a avut un impact negativ asupra expansiunii mișcării. Fără autoritatea singulară a lui Van Tassel, mișcarea și-a pierdut coeziunea; câteva zeci de persoane au început să pretindă că sunt – fiecare în parte – reprezentanții unici ai lui Ashtar și că pot comunica cu acesta prin channeling și dedublare astrală în nava acestuia.

Ashtar a început să fie asociat cu ”munca de ascensiune” realizată de așa-numiții ”Lucrători de Lumină” (Lightworkers), adepți ai diferitelor secte derivate din Societatea Teozofică. Faptul că, între anii 80 și 90, nici ”purificarea” planetară și nici ”ascensiunea” propovăduite de acești adepți nu s-a produs, a descurajat mulți adepți, ca urmare replica favorită a channeler-ilor lui Ashtar este aceea că munca a avut deja succes, dar în plan invizibil și că va deveni vizibilă în curând și în planul fizic.

Dorind să recâștige influența la nivelul adepților lui Ashtar, în anul 2000 adepții lui Van Tassel au făcut eforturi să demonstreze că ghidul lor extraterestru, Ashtar, cel care l-ar fi contactat prima oară pe Van Tasselnu este tot una cu personajul cu același nume aflat în fruntea Comandamentului Ashtar și că acesta din urmă este un înger căzut și o clonă periculoasă a primului.

Numele lui Ashtar pare să fie derivat din cuvântul ashar (folosit în lucrarea Oahspe – A New Bible scrisă prin dictare automată de ocultistul american din secolul al 19-lea John Ballou Newbrough) care desemnează un înger păzitor aflat într-o navă eterică.

Comitetul Ierahic (Hierahical Board). Se presupune a că ar fi Guvernul Spiritual al Sistemului Solar și că ar „comunica” cu pământenii prin Pauline Sharpe (Nada Yolanda) prin channeling și scriere automată. Unul dintre membrii acestui comitet se pare că este Sananda ( cel care – în concepția neo-teozofică- ar fi fost, anterior, încarnat ca Iisus), despre care Pauline Sharp spunea că orbitează în jurul Pământului într-o navă spațială încă din 1885 și că va intra în planul fizic pe măsură ce planeta se va purifica odată cu intrarea Pămîntului în Noua Eră, pe care Pauline (prin anii 60) o preconiza în jurul anului 2000.

Organizația ei, creată în 1960, avea misiunea să implanteze, pe Pământ, un prototip de Guvern Spiritual numit “Națiunea Eu-Sunt” (I Am Nation). Legătura cu influenta grupare neo-teosofică „I AM”, condusă de Guy Ballard și cu Noua Ordine Mondială promovată de Alice Bailey este evidentă aici.

Confederația Galactică – o presupusă federație de planete de unde – potrivit doctrinei scientologice a lui Ron Hubbard – dictatorul extraterestru Xenu ar fi adus cu forța pe Pământ, acum 75 milioane de ani, mai multe miliarde de extratereștri în nave spațiale asemănătoare cu avioanele DC-8, iar apoi i-ar fi legat de vulcani și masacrat cu ajutorul unor bombe cu hidrogen. Ca urmare, spiritele nemuritoare ale acestor extratereștrii (pe care Hubbard le numește thetani) se încarnează în trupurile umane, cauzându-le traume psihice și spirituale.

Confederația Intergalactică / Interplanetară – o formă de organizare extraterestră promovată prin doctrina cultului OZN Unarius condus de Ruth Norman. Ruth a prezis că o flotilă extraterestră urma să aterizeze în 1974 pe un teren aflat în proprietate personală.

Din moment ce flotila nu a mai sosit, adepții Unarius au reportat de mai multe ori data sosirii sale, astfel că ei consideră acum că secolul 21 va aduce mult așteptata Epocă de Aur, în care ființele extraterestre vor invita Pământul să se alăture altor 32 de lumi aparținând acestei confederații.

Confederația Galactică a Planetelor – o fantezistă federație interplanetară din repertoriul channelerului și ideologului New Age Joshua David Stone. Ashtar apare și aici în prim-plan; el ar fi la conducerea unei uriașe nave mamă de 100 mile diametru care ar funcționa ca bază pentru o flotilă de nave extraterestre cu peste un milion de extratereștri la bord care – neavând nimic mai bun de făcut – ar monitoriza neîncetat Pământul din Centura lui Kuiper.

Pestrița ciorbă galactică nu este încă gata: Stone l-a portretizat pe Vrillon ca director de comunicații, pe Iisus (care și-ar folosi numele ”galactic” de Sananda) în postura de comandant-șef al întregii flotile, călare pe propria sa farfurie zburătoare, iar pe Pallas Athena (da, nu ți s-au modificat dioptriile, e vorba de zeița înțelepciunii din panteonul grecesc!) a înghesuit-o în aceeași farfurie zburătoare cu Iisus-Sananda, ca secund al acestuia.

Consiliul celor 7 Lumini (Council of Seven Lights) – un presupus consiliu guvernamental cosmic, care, aparent, comunică cu Pământul dintr-un satelit care orbitează în jurul acestuia. Comunicarea adepților pământeni se realizeaza cu un membru al acestui Consiliu, numit Andolo.

Consiliul Cosmic și Federația Intergalactică (Cosmic Council and Intergalactic Federation)
O presupusă federație extraterestră din care ar face parte și Hatton (Gyeorgos Ceres Hatton) – ”Comandant șef al Proiectului de Tranziție a Pământului, Sectorul de comandă a zborului Pleiade, Flotila Comandamentului Ashtar al Federației Intergalactice”, un extraterestru ”canalizat” prin contact psihic de Doris Ekker (Dharma) și promovat de George și Desiree Green.

Promovează diverse teorii ale conspirației legate de Noua Ordine Mondială și mesaje anti-semitice, inclusiv acela că Holocaustul nu ar fi avut loc. În fapt, s-a dovedit că așa-zisele mesaje extraterestre ”primite” de Ecker de la Hatton erau un plagiat – cuvânt cu cuvânt – după diverse propagande conspiraționiste, inclusiv după Behold a Pale Horse a lui Bill Cooper.

Federația Cosmică a Planetelor – o utopică federație planetară menționată în celebru caz UMMO.

Federația Galactică a Luminii (numită și Confederația Galactică a Luminii) – derivă din învățăturile organizațiilor teozofico-masonice care promovează presupusele doctrine ale Maeștrilor Ascensionați și se presupune a fi o elită formată din ființe extraterestre iluminate care veghează asupra evoluției spirituale a Galaxiei noastre. Fiecare dintre aceste ființe ar avea la dispoziție o navă spațială despre care oamenii de știință pământeni cred că este o planetă.

Potrivit învățăturilor teozofice, aceste ființe extraterestre de lumină ar fi fost cunoscute din cele mai vechi timpuri sub numele de „Bătrânii” [observă asemănarea cu Bătrânii Apocalipsei sau cu Gruparea Iluminaților, numiți și „Bătrânii”] sau sub numele de „maeștri ascensionați – elohimi”. Sediul operativ al acestora ar fi în constelația Pleiadelor, iar supervizorul acestei Federații se pare că este o grupare masonică extraterestră numită Marea Lojă Albă a Creației situată în Sistemul Stelar Sirius.

Federația ar fi fost formată acum 4,5 mil. ani și ar avea ca membri peste 200.000 de alte stele, uniuni și confederații, dintre care peste 40% ar fi humanoizi. Parte integrantă din această Federație ar fi și Comandamentul Ashtar, care se presupune că ghidează „procesul ascensiunii” de pe Pământ, dar și alți ”extratereștri foarte evoluați” cum ar fi SaLuSa (despre al cărui nume unii speculează că ar putea fi o abreviere a triadei teozofiste Sananda-Lucifer-Saint Germain, iar alții- mai ales creștinii fundamentaliști – spun că e vorba de Satan-Lucifer-Satan; prima variantă este probabil mai apropiată de adevăr).

Presupusele învățături ale acestei Federații Galactice au fost sau mai sunt „canalizate” prin mesageri ai decepției cum sunt Greg Giles, Blossom Goodchild, Mark Kimmel, Mike Quinsey sau alți indivizi care cunosc un oarecare succes și în România. Toate predicțiile acestor mesageri se dovedesc a fi false, iar mesajele lor nu sunt altceva decât platitudini de tip New Age, combinate cu o mare doză de pseudo-știință și cu o imaginație foarte bogată.

De exemplu, Blossom Goodchild a indicat aterizarea, în 14.10.2008, a unei nave imense aparținând acestei Federații în Alabama, SUA; evident că nerealizarea acestei profeții a condus doar la o mulțime de adepți mânioși. Mulți ufologiști importanți consideră că mesagerii Federației Galactice a Luminii promovează idei nesănătoase și apropiate de fanatismul religios.

Ideea falsă – despre care voi discuta într-un alt articol – legată de „copiii indigo” sau „copiii de cristal” este promovată, de asemenea, pe scară largă prin aceeași filieră. La fel ca mesagerii celorlalte „federații” (și în pofida decepției flagrante pe care o promovează), mesagerii Federației Galactice a Luminii au capacitatea de a reveni periodic în atenția naivilor prin noi și noi mesaje ce conțin previziuni „bombă” care revitalizează speranțele amăgitoare și setea de senzațional ale acestora.

Evident – la fel ca restul federațiilor galactice – nici aceasta nu refuză un profit bun pentru „mesagerii” săi, profit provenit din vânzări de cărți, reviste, DVD-uri, seminarii, webcast-uri, donații etc. Se pare că până și Pleiadele și Sirius fac o grămadă de bani de pe spinarea amărâților de pământeni dornici să devină cetățeni galactici…

Federația Galactică și Consiliul Andromeda. Consiliul Galactic ar fi un ”guvern intergalactic, interstelar și interdimensional de ființe benefice … pentru lumile din Calea Lactee și Galaxia Andromeda”. Ființele ar trăi atât în dimensiunea a 3-a, cât și în dimensiunile 4, 5 sau 6.

Federația Galactică, ”unul dintre cele mai vechi grupuri din Consiliul Andromeda” ar fi un presupus grup de ființe benefice din aproximativ 140 sisteme solare, respectiv 300 planete (deci, în medie, 2 planete locuite per sistem solar – uaaau!!). Tolec, channelerul acestui consiliu afirmă că a sa Federație Galactică nu este totuna cu Federația Galactică a Luminii, despre care spune (foarte radical, dealtfel, pe website-ul său) că nu este membră a Consiliului Andromeda, că este mult mai ”tânără” în acest Univers și că nu este deloc posibilă o colaborare a acestui Consiliu cu această Federație pentru a ajuta Pământul. ‘Nu, nu și nu!’, ne spune Tolec. (Deci atât de multă dragoste și armonie există între acești extratereștrii benefici și extrem de avansați spiritual încât nu sunt în stare să-și elimine deloc invidia, competiția, orgoliul pentru a realiza un proiect comun pentru amărâții de pământeni!)

Marele Consiliu Nibiruan
Deși Nibiru (care de fapt este o numele unei planete inventate de istoricul diletant Zecharia Sitchin) se presupune că face parte din umilul nostru sistem solar, se pare că acest consiliu de pe Nibiru este cu adevărat important pentru ca – potrivit celor care par a ști totul despre acest consiliu – el monitorizează evoluția fiecărei planete și a fiecărui suflet individual din galaxie, precum și ierahiile evolutive din toate dimensiunile existenței. Deci se pare că, dacă totuși Pământul nu este buricul Universului, se pare că Nibiru (și deci – prin extensie -micuțul nostru sistem solar) este!

Prin intermediul chanalerului Jelaila Starr, se pare că acest consiliu de pe Nibiru a început să acționeze și pe Pamant (în a 3-a dimensiune) și își are sediul în Los Angeles. Consiliul de pe Nibiru funcționează ca o afacere plătitoare de taxe și – mai ales – cumulatoare de profit ! Potrivit website-ului oficial al acestui consiliu, responsabilitățile acestei filiale terestre includ :”oferirea de instrumente de integrare în a 9-a dimensiune pentru oamenii de pe Pământ, împreună cu suport și training pentru utilizarea lor, sub forma cărților, casetelor, materialelor video, workshop-urilor, seminariilor etc”.

Parlamentul Interplanetar
În anul 1954, o voce misterioasă i-ar fi spus lui George King: ”Pregătește-te! Vei deveni Vocea Parlamentului Interplanetar!” Acest parlament – care era organizat mai mult în jurul planetelor sistemului solar și își avea sediul pe Saturn (hi hi hi!) – nu a fost prea clar definit în termeni de atribuțiuni și ierarhie, dar King a avut un succes destul de mare în a-și face adepți. Această formă incipientă de organizare interplanetară reflectă, evident, ”perioada naivă” a viziunii contactaților legată de sistemul solar și organizarea galactică.

Am prezentat doar câteva dintre cele mai importante ‘federații galactice’ promovate de adepții Religiilor OZN. Oricum nu mă miră că, lucrurile merg atât de prost în lumea asta! Dacă până și conducerea galactică este atat de scindată și de prost organizată, de ce să ne mai surprindă haosul de pe Pământ?

error: Alert: Content is protected !!